Supa se servește în funcție de tipul de supă și de cât de protocolară e masa. Deseori ea reprezintă primul fel de mâncare adus la masă.

Există două moduri în care poți să savurezi supa.
- Cu lingura. Nu se umple niciodată lingura până la refuz. De asemenea, nu înclinăm bolul înspre noi pentru a lua ultimele linguri de lichid ci. în direcția opusă. După ce am luat o lingură de supă, ne înclinăm ușor înainte și sorbim lichidul, atingând doar marginea lingurii, ne sfătuiește Emily Post. Dacă în supă se află și bucăți de carne sau legume, vom lipi marginea lingurii de buze și vom răsturna conținutul lingurii în gură. Dacă băgăm toată lingura în gură, riscul de a ne murdări este mult mai mare. După ce am terminat supa, punem lingura pe farfuria de sub bol, în partea dreaptă, sau în cazul în care nu există una o vom lăsa direct în bol.
2. Sorbind direct din cană sau din bol. Dacă supa este servită într-o cană cu mâner sau într-un bol cu două toarte vom bea ca pe un lichid obișnuit. Dacă nu are toarte, folosim lingura.
Dacă vrem să mâncăm legumele sau bucățile de carne folosim neapărat lingura.
Supele limpezi se servesc deseori în căni de consommé (mici și cu două toarte). Legumele sau tăițeii rămași pe fundul cănii se pot mânca cu lingura. Bolul de supă-crema (și el tot cu două toarte) este mai mare decât cana de consommé.
Crutoane sau biscuiții de dimensiuni mici se pot adăuga în supă întregi, nu mai mult de 4-5 odată. Biscuiții mari se mănâncă separat.
Rețineți!
Supa nu se soarbe niciodată cu zgomot!
S-ar putea să vă placă și Cum se mănâncă supa franțuzească de ceapă
Autor: Mihaela Dumitrache