A fi cavaler – un gest demodat sau o manieră modernă de politețe?

Cavalerismul modern este o modalitate inteligentă care permite bărbatului modern și femeii moderne să se bucure de diferențele lor fără a cădea în “expirat” sau “rigid”. A fi cavaler trebuie privit ca un accesoriu sexy în ciuda tuturor prejudecăților pe acest subiect.

Ce anume își doresc femeile moderne de la un bărbat?

Femeile au fost impresionate întotdeauna de gesturile atente ale unui bărbat. Și astăzi, ca și în trecut, a da dovadă de politețe și curtoazie rămâne o calitate esențială a unui domn.

Este vorba de gesturi naturale, de un echilibru între tratarea unei femei ca o doamnă, dar care respectă independența ei. Acest tip de comportament ar trebui să vină instinctiv, natural, și nu ca niște gesturi rigide, care transmit sentimentul de învechit. Mai presus de toate, un comportament atent față de femei le vor face să se simtă respectate, în largul lor și vor înțelege că au alături un bărbat cu clasă.

Orice tânăr sau bărbat trebuie să cunoască regulile Codului de bune maniere și mai ales să le aplice în viața de zi cu zi. Ele fac viața mai ușoară și mai frumoasă.

Oferirea scaunului

Un gentleman va oferi scaunul lui unei femei într-un tren mai ales dacă ea este în vârstă sau însărcinată. O va lăsa să intre prima într-un autobuz, se va ridica atunci când o femeie intră într-o cameră, o va ajuta să-și scoată haina și se va oferi să-i plătească cina dacă o invită la restaurant. Sunt gesturi care arată grija unei persoane, respectul de sine și o doză semnificativă de educație.

Ridicatul în picioare

Un bărbat ar trebui să se ridice în picioare pentru a saluta o femeie, atunci când ea intră într-o încăpere pentru prima dată, sau când ajunge la cină după el. El se ridică, de asemenea, atunci când va fi prezentat unei femei sau când o salută, indiferent de cât de neoficială este situația. Totuși nu este bine să exagereze; a te ridica de fiecare dată când partenera se duce la toaletă sau a sări în sus când vede o femeie intrând în tren sau metrou este prea mult.

Deschiderea uşii

Bărbații care încă mai țin o ușă deschisă pentru o femeie sunt considerați cavaleri, chiar și în vremurile mai puțin galante în care trăim. Ar trebui să fie un gest natural, astfel că, atunci când o femeie se apropie prima de o ușă și încearcă să o deschidă, un bărbat nu aleargă grăbit în fața ei exclamând: Așteaptă, o deschid eu!

Trebuie reținut faptul că, este bine ca ambele sexe să se preocupe de persoana care vine după ea și să țină o ușă, astfel încât să nu o lovească.

Un alt gest curtenitor este ca un bărbat să deschidă mai întâi portiera pentru o femeie și să o lase pe ea să intre prima, iar mai apoi să înconjoare mașina pentru a urca și el.

Mersul pe jos

Un gentleman, la fel ca și în trecut, trebuie să meargă pe partea exterioară a bordurii atunci când însoțește o doamnă, în scopul de a o proteja de eventualele neplăceri cum ar fi, stropitul.

politete pe strada

Dacă plouă sau ninge bărbatul trebuie să țină umbrela în compania unei femei. Chiar dacă nu este însoțit și începe ploaia este politicos să ofere un loc sub umbrela lui unei femei care nu are una.

Haina doamnelor

Se consideră un gest politicos din partea unui bărbat să ajute o femeie să-și dea jos haina sau să o îmbrace. Haina trebuie luată dintre guler și cusătura umărului și să o poziționați, astfel încât brațele ei să poată aluneca ușor în mâneci. Haina va trebui apoi ridicată pe umerii ei și să vă asigurați că stă corect peste hainele de dedesubt.

La restaurant

Astăzi, cine face o invitație, plătește indiferent de sex. La o primă întâlnire însă, este de datoria bărbatului să achite nota. Un gentleman va ajuta o doamnă atunci când dorește să se așeze la masă. Va trage scaunul de la masă apoi, atunci când este gata să se așeze va împinge cu ambele mâini scaunul dedesubt până când aproape vor atinge genunchii ei.

Complimentele

Un bărbat curtenitor va complimenta des și sincer femeile. La prima întâlnire nu va uita să menționeze că arată minunat. De asemenea într-o relație îi va aminti mereu că este frumoasă și că este mândru de ea.

Conversația

Un bărbat politicos cunoaște regulile de politețe într-o conversație. Ascultă, este prezent în discuție și nu întrerupe. Un gentleman ascultă o femeie și nu monopolizează o discuție cu subiectul lui favorit. Nu înjură absolut niciodată cu atât mai mult în prezența unei femei. Nu este politicos să se lase luat de val și apoi să-și ceară scuze pentru că asta denotă faptul că nu este o persoană care se controlează și din start nu a ținut cont că se afla o femeie în apropierea sa.

Arată că îi pasă

Într-o relație va oferi flori, îmbrățișări, o va scoate la plimbare și o va încuraja. Tot el îi spune des te rog și mulțumesc de fiecare dată când îi cere un mic ajutor. Îi poate face mici surprize ținând cont de ceea ce îi place și ceea ce nu îi place. Reține culoarea preferată, hobby-ul preferat, mărimea inelului sau cea a pantofilor ei.

O protejează

Un bărbat indiferent de vârstă trebuie să-și protejeze partenera. Atunci când trece strada, spre exemplu, trebuie să o ia de mână și să se asigure că nu vine nicio mașină, apoi să o ia înaintea ei. Este frumos să vezi cupluri care trec împreună strada. Denotă grijă și armonie în cuplu.

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile de bază pe care orice adolescent, viitor bărbat ar trebui să le cunoască și să le pună în practică.

Sursă foto

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s