În Thailanda, nu duce la gură mâncarea cu furculița; în schimb atunci când mănânci orez folosește furculița doar pentru a împinge orezul în lingură.
Câteva excepții: câteva meniuri din nord și nord-est sunt mâncate direct cu mâna; vei ști când ai găsit un astfel de meniu, atunci când acesta este cleios și se ține de degete. De asemenea, sunt și câteva mâncăruri care nu fac parte dintr-un meniu pe bază de orez și care se mănâncă cu furculița. Dar cel mai rău lucru pe care l-ați putea face la o masa traditionala bazată pe orez, ar fi să folosiți bețișoarele. Ar fi lipicios și inconfortabil în cel mai bun caz, și nepoliticos în cel mai rău caz.
În Japonia, niciodată nu înfige bețișoarele direct deasupra orezului. Între îmbucături, plasează bețele direct în fața ta, paralele cu marginea mesei – și nu altundeva. Dacă rămân resturi de mâncare pe ele, folosește vârful cu care ai mâncat pentru a le pune împreună cu celelalte. La înmormantarile din Japonia, bolul cu orez al decedatului se așează în fața sicriului, cu cele două bețișoare înfipte vertical în orez.
În Orientul Mijlociu, India și în unele părti ale Africii, nu mânca cu mâna stângă. În sudul Indiei, nu ar trebui nici măcar să atingi farfuria cu mâna stăngă, în timp ce mănânci. Aceasta, deoarece, este considerată a fi murdară, mâna stângă fiind folosită pentru nevoile corporale. De fapt, nici să nu atingi documentele importante cu mâna stângă. Sunteți stângaci? Atunci este în regulă să folosiți mâna stângă, atât timp cât scoateți mâna dreaptă din joc.
În Georgia, este nepoliticos să bei câte puțin din vin. La o petrecere, georgienii beau vinul numai când cineva ține un discurs; așa că așteaptă discursul și apoi bea tot vinul dintr-o dată.
În Mexic, nu mânca niciodată „tacos” cu furculița și cuțitul. Mexicanii consideră acest lucru a fi ridicol, ba mai rău, snob. Așa că, fii politicos și mănâncă cu mâna.
În Italia bea cappuccino doar înainte de seară. Italienii spun că va deranja stomacul și că este o înlocuire pentru cei mediocri. A comanda unul după-amiază vei fi etichetat drept turist. Dacă totuși ai dori o cafea – un expresso este potrivit la orice oră. Nu cere parmezan pentru a presăra peste pizza, sau peste orice altceva, daca nu este servit. Daca nu este oferit, este o ofensă să ceri.
Regulă: nu este servit – nu ceri!
În Franța nu mânca pâinea ca pe un aperitiv înainte de masa principală oricât ți-ar fi de foame. Mănânc-o împreună cu alte feluri de mâncare și mai ales, la sfârșitul mesei când este servită brânza. Este de preferat să lăsați pâinea direct pe masă și nu pe farfurie.
În China, nu întoarce peștele. Dacă mănânci un pește întreg, nu-l învârti atunci când ajungi la os. Scoate osul și continuă să mănânci. Este considerat a aduce ghinion.
Nu mânca absolut nimic cu mâna în Chile. Bunele maniere aici sunt mult mai formale decât în orice alt stat al Americii de Sud.
În Koreea, dacă o persoană învârsta îți oferă ceva de băut, ține cu ambele mâini paharul. Este considerată o formă de respect. După ce este umplut paharul, poți gusta discret. De asemenea, nu începe să mănânci, până când cel mai în vârstă bărbat a început să o facă, și nu te ridica de la masă până când acesta nu a terminat de mâncat.
Niciodată nu amesteca sau refuza vodka în Rusia. A oferi de băut cuiva este un semn de încredere și prietenie și nu ar trebui niciodată refuzat – chiar dacă este 9 a.m.
Dacă bei cafea cu arabii în Orientul Mijlociu, agită cana la sfârșit sau vor continua să-ți toarne. Agită ceașca de două – trei ori la sfârșit și apoi retrageți mâinile.
În Brazilia, folosește cu atenție semnele. La churrascaria, servitorii vin în cerc cu sortimente de carne și alte delicii. Dacă un servitor se apropie cu ceva din care-ți dorești, arată semnul cu partea verde orientată în sus. Dacă nu-ți dorești nimic, întoarce semnul cu partea roșie în sus. Atâta timp cât carnea poate să nu se termine niciodată, este important să știi cum să te oprești, pentru a nu mânca mai mult decât dorești.
Sursa: Budget Travel