Ce spun manierele despre tine?

Felul în care ne comportăm spune mai mult decât credem despre propria persoană. De aceea este recomandat să fim conștienți de acțiunile și vorbele noastre, mai ales în situațiile critice. Un om manierat, rafinat, atunci când este provocat de către cei mai puțin civilizați, alege să nu se coboare la nivelul lor. De aici vine și vorba:

Tratează-i pe toți cu politețe, chiar și pe cei nepoliticoși – nu pentru că ei ar fi amabili, ci pentru că tu ești. –  autor necunoscut

via Classic Womans Club

Iată ce spun manierele despre tine, conform listei întocmite de Eunice Leong-Tan, autoarea mai multor cărți despre eleganță, listă pe care o puteți găsi aici:

  1. Arată altor oameni cine ești, ce fel de persoană ești;
  2. Arată cum ai fost crescut și din ce fel de familie sau mediu provii;
  3. Statutul economico-social (clasa socială);
  4. Nivelul de educație pe care-l ai;
  5. Măsura în care citești, experiența de a călători;
  6. La ce anume te gândești în majoritatea timpului (ești orientat către propria persoană devenind un narcisist sau ești orientat către ceilalți în scopul de a-i ajuta, de a fi uman pana la urmă?)
  7. Nivelul de autocontrol (felul în care rezolvi un conflict);
  8. Cum ar fi să se locuiască împreună cu tine.

Și acum să dezvoltăm cele de mai sus. Vom observa că toate  sunt interconectate.

Bineînțeles că maniera în care te comportai atunci când erai doar un copil diferă de maniera în care te manifești în prezent (în cel mai bun caz). Aceasta se datorează și interesului tău de a te autoeduca, dacă nu ți-au fost imprimate o serie de reguli de comportament încă din primii ani. Acest fapt denotă o dorință de autoperfecționare ceea ce este un lucru bun. Arată și faptul că există aspirația de integrare la societate, la tot ce presupune ea, la normele acesteia.

Mediul în care creștem ne caracterizează întreaga viață. Un copil născut într-o familie se va comporta diferit față de cel abandonat și crescut într-un centru de copii, chiar dacă ulterior va fi avut șansa să fi învățat toate regulile de etichetă. Motivul psihologic își pune amprenta asupra noastră, raportarea la origini făcându-se întreaga viață. De aici apare și următorul aspect – nivelul de educație.

Accesul la educație, și nu una oarecare, este dată de mediul în care ne aflăm. Educația diferă de la o persoană a alta, astfel că într-un fel se va comporta un copil, viitor adult, crescut într-o familie normală față de un copil abandonat sau față de un copil al unei familii regale.

Măsura în care citești sau ai acces la informații te clasifică la un alt nivel față de cei care nu sunt interesați de latura intelectuală. Cititul îți dezvoltă abilitatea de a te exprima mai ușor, de a avea un vocabular expresiv și totodată îți poate deschide porți care altora le sunt închise.

Se știe că un individ care călătorește este mai deschis decât cel care nu iese din perimetrul curții sale. Dorința de cunoaștere stă la baza călătoriilor și nu frica cum este întâlnită la un om pasiv. Cele mai mari decoperiri în istorie s-au datorat celor care au fost mânați de curajul de a cunoaște și acel „altceva”. A ști cum să te comporți într-o comunitate a cărei cultură diferă de  cea în care ai crescut dă dovadă de respect pentru cei din jur.

Gândurile noastre sunt relevate prin acțiunile noastre, prin obieiurile noastre și au la bază intenția ca motor de pornire. Un om cu intenții bune va da naștere la gânduri cu o frecvență energetică pozitivă, apoi la acțiuni pozitive și la obiceiuri de aceeași natură. Întotdeauna o aparență vulgară nu poate conține un suflet decent și nobil din simplul motiv că nu poți sluji la doi domni deodată. Nu ai cum să fii inocent iar vestimentația și limbajul tău să fie indecente pentru că imaginea pe care o expui este în directă legătură cu gândurile tale frecvente. Oricât de mult teatru ar juca cineva pentru ascunderea unui caracter josnic ceva îl va da de gol.

Situațiile care apar în viața fiecăruia dintre noi și felul cum răspundem la acestea ne definesc. Reacțiile noastre apar pe fondul autocontrolului. Cel care este isteric, nervos, irascibil este agresiv din simplul motiv că-i lipsește pacea interioară. Isteria dă naștere unor reacții necontrolate, vorbele urâte denotă un limbaj necenzurat, nervozitatea nu va genera niciodată situații pacifice ci dimpotrivă, conflictuale. Toate acestea denotă o personalitate negativă care nu și-a dezvoltat autocontrolul.

Manierele tale dezvăluie mai multe decât te-ai fi așteptat nu-i așa? Acum ai un motiv în plus pentru a fi mult mai atent la obiceiurile tale, la faptele tale, la vorbele tale și la gândurile tale, la intențiile tale.

Sursa foto

Publicitate

2 gânduri despre &8222;Ce spun manierele despre tine?&8221;

  1. ARATATI-MI SI MIE UN ROMIN CARE VREA SA FIE EDUCAT DE CINEVA ,DE ALTCINEVA! EU PRIN MUNCA MEA AM OBLIGATIE SA INFORMES\Z SI SA EDUC CETATENII ,IN CALITATEA LOR DE CONSUMATORI ! CREDETI CA VREA CINEVA SA FIE EDUCAT! NU IMI ATRAGE ATENTIA CA EL MA PLATESTE! CACI SUNT FUNCTIONAR PUBLIC! O SLUGA A LUI! SI VREAU SA-L EDUC!!!
    cu stima,
    mihai margoi

  2. cu adevarat .multi romani nu se lasa educati in nici un domeniu ,ei sunt cei mai destepti ,cei mai tari ,dar la urma se dovedeste ca nu stiu nimic …Chiar si in privinta animalelor ,degeaba spun mereu ,cianii si pisicile trebuiesc sterilizate ,trebuiesc vaccinate si ingrijite ,multi romani ,aduc in discutie „este al meu si fac ceea ce doresc cu el „le este mila sa sterilizeze dar nu le este mila sa omoare puii sau sa-i abanondonze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s