Zvonurile și eticheta

eticheta citat

Eticheta – un termen neînțeles de către mulți ca semnificație, dar mai ales ca utilitate în viața de zi cu zi.

Eticheta presupune un anumit comportament față de cei din jur, bazat întotdeauna pe respect. Multă lume se întreabă cum este mai bine să se comporte atunci când întâlnesc o persoană despre care nu s-au auzit cele mai bune cuvinte. Unii reacționează cu suspiciune și nu au deschiderea cu care ar întâmpina de obicei o persoană pe care o admiră sau față de care au un anumit grad de simpatie.

Eticheta recomandă să nu ținem cont ceea ce se aude neplăcut despre o persoană și să-i acordăm aceeași atenție și respect față de oricare altă persoană. Ceea ce se aude vorbindu-se despre cineva nu este întotdeauna veritabil, părerile oamenilor fiind influențate de multe ori de subiectivitate sau de emoții mai mult sau mai puțin pozitive.

Când o persoană este invidiată de exemplu, oamenii răi nu vor avea prea multe cuvinte de laudă la adresa acesteia, indiferent câte fapte bune ar fi făcut sau ce realizări ar avea în realitate aceasta. Astfel, reputația este afectată într-o oarecare măsură. Un om cu verticalitate nu-și modifică atitudinea față de oamenii din jur, bazându-se pe reputația acestora ci, așa cum sugerează și Emily Post, trebuie să pornească de la ideea că acel om merită toată considerația noastră până când el va dovedi contrariul. Mai exact, trebuie să ajungem să cunoaștem o persoană mai întâi pentru a ne forma propria părere despre aceasta. Dacă față de noi comportamentul este exemplar nu vom avea motive să avem  îndoieli referitoare la persoana în cauză sau să ne comportăm diferit doar pentru că zvonurile nu sunt pozitive.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s