Educația copiilor a devenit tot mai importantă de-a lungul timpului. Astăzi, ca părinți, suntem din ce în ce mai preocupați de dezvoltarea armonioasă, atât fizic cât și psihic, a copiilor noștri încât, ne dedicăm trup și suflet căutării celor mai bune metode de creștere care să le fie fundamentul viitorului adult echilibrat și adaptat societății.
Ca părinte, este normal să vrei ce-i mai bun pentru copilul tău, dar oare, toți părinții știu ce este cu adevărat benefic pruncului lor? Uneori, din dorința de a le oferi totul transformăm copiii noștri în niște mofturoși, în personaje care cred că li se cuvine totul aici și acum, că pot răspunde oricum oricui sau că singura lor responsabilitate este să se joace și să se distreze. Pe viitor, acest comportament, fără o orientare potrivită, se va transforma într-unul capricios, într-un om incapabil de a lua decizii, egocentrist și lipsit de empatie.
Pentru mine buna creștere este sinonimă cu respectul insuflat copilului, încă din primii ani, față de tot ce-l înconjoară și față de propria persoană. Cei șapte ani de acasă sunt definitorii pentru un adult echilibrat. Învățat de mic ce este binele și răul, ce este permis și ce nu este permis, cât înseamnă prea mult sau care este comportamentul potrivit în diferite situații, determină copilul să facă alegeri înțelepte mai târziu în viață.
Ajuns la vârsta adolescenței, vârstă destul de dificilă atât pentru tineri cât și pentru părinți, tânărul va putea să facă față mai ușor acestei perioade încărcată cu atât de multe tumulte și provocări, fără a o lua pe un drum greșit. A putea discerne între ce-i dăunează și ce-i este benefic este esențial. Energia trebuie canalizată către activități productive altfel, este ușor să apară viciile. Acestea apar din plictiseală; copilul, nefiind expus unor preocupări care să-i capteze interesul și motivația, își găsește refugiul în lucruri sau activități care îi oferă imediată plăcere. Uitatul prea mult la TV, timpul petrecut la calculator/smartphone/tabletă în schimbul cititului, jocului în aer liber sau practicării unui hobby va deteriora semnificativ personalitatea copiilor, tinerilor și a viitorilor adulți. Sportul este vital în construirea individualității și dezvoltării sănătoase și armonioase, atât fizic cât și psihic. Orientați copiii către un hobby încă de mici și nu veți regreta. Ajutați copiii să-și exprime creativitatea. Înscrierea la cursuri sau pregătirea pentru competiții îi vor dezvolta o mulțime de abilități și laturi ale personalității.
O carte de etichetă este extrem de utilă chiar de la vârste fragede. Aceasta îi imprimă copilului obișnuința și gustul pentru respect, valori, comportament potrivit în orice situație, îl ajută să-și câștige propria încredere în sine știind cum să facă față celor mai delicate situații și îi ocupă timpul cu folos. Există pe piață o mulțime de cărți care se adresează bebelușilor, copiilor și tinerilor, fiind clasificate pe sexe și concepute extrem de atractiv. Bebelușii pot învăța printre primele cuvinte termeni de etichetă precum: mulțumesc, te rog, cu plăcere, poftim, poftă bună, salut, la revedere, bună dimineața, bună ziua, bună seara, noapte bună etc. Din proprie experiență vă asigur că repetarea acestora în preajma copilului și în interacțiunea cu acesta au dat rezultate pozitive. Cărțile de bune maniere cu imagini pentru bebeluși îi învață un comportament politicos dacă acesta este practicat și de către părinții sau îngrijitorii săi.
Astfel, o dată cultivat obiceiul de a se comporta politicos încă din primii ani, viitorul adult nu se va mai face de râs atunci când va face cunoștință cu persoane pentru care respectul și bunul simț este prioritar. Ajuns la vârsta la care își caută un loc de muncă, tânărul va putea trece cu succes de etapele interviului, lăsând o impresie durabilă. Cine dă dovadă de bun-simț și aplică regulile codului bunelor maniere are mai mult succes, iar porțile i se deschid către lumi mai elevate. Cine nu a fost oare impresionat de o persoană calmă, respectuoasă, elegantă, de un bun-simț ieșit din comun, pe a cărui chip se citea o seninătate a gândurilor și o pace interioară? Cine nu a fost impresionat de simplitatea oamenilor pentru care, nu banii sunt măsura tuturor lucrurilor, ci delicatețea cu care știu să-și trăiască viața până la sfârșitul ultimei clipe?
Așadar, dragi părinți, bunici și profesori, conștientizați potențialul și importanța asimilării respectului și bunului-simț de către copii, pentru ca viitorul societății să nu decadă cu totul…
Sursă foto Pinterest
Autor: Mihaela Dumitrache Katsouraki
A republicat asta pe Cronopedia.
In calitate de cadru didactic,am o nedumerire legata de insistenta elevilor de-a fi lasati cu telefoanele la ore.Din cate stiu,un om manierat isi inchide telefonul si nu-l tine la vedere in diverse imprejurari(teatru,cinema,restaurant,biserica).Prioritate are evenimentul sau persoana interlocutoare.La ore de ce trebuie sa aiba prioritate telefoanele si nu profesorul care preda lectia?Din punctul meu de vedere,regulamentul elevilor ignora complet bunele maniere.Ar fi utile dezbateri pe marginea acetui subiect.
Va mulțumesc pentru mesaj și pentru sugestie. Într-adevăr, tinerii din zilele noastre tind să nu mai țină cont de regulile de bun-simț, de respectul pe care trebuie să-l arate față de interlocutor. Sunt de părere că este inadmisibil ca, în timp ce o persoană vorbește în fața ta, să nu îi acorzi atenție. Acest gest denotă grosolănie și lipsa respectului fața de acea persoană. Ca o primă soluție vă recomand să atrageți atenția la începutul cursului asupra acestui aspect, exprimându-vă foarte ferm poziția. Impunerea unor limite peste care nu se poate trece este iarași utilă în acest sens.
Nu vom putea schimba neregulile decât dacă ne implicăm în găsirea de soluții și aplicarea acestora pentru combaterea comportamentelor nedorite.
Vă mulțumesc și vă mai aștept și cu alte sugestii.
Toate cele bune!
Cu stimă,
Mihaela Dumitrache-Katsouraki