Arta de a trăi cu rafinament

Publicat de de Mihaela Dumitrache

A trăi este o artă, dar oare toți știm cu adevărat să trăim?

A fi fericit și împlinit este aspirația tuturor însă fiecare dintre noi are în minte propriul concept referitor la fericire și împlinire. Pentru unii aspirația cea mai profundă este să locuiască într-o casă luxoasă, înconjurați de grădini cu copaci și flori, piscine și mașini de ultimul tip și să aibă o carieră înfloritoare. Pentru alții, ceea ce îi face fericiți sunt nimic mai mult decât o stare sufletească împlinită, liniștită și dedicată lui Dumnezeu sau regăsirii interioare. Vedeți, totul pornește de la idei, de la nivelul spiritual de evoluție  al fiecăruia, de gradul de filozofare al fiecăruia, de percepția sa asupra vieții și implicit a importanței pe care o acordă diferitelor lucruri sau stări sufletești, dar și de mediul în care trăiește. Pentru cei săraci fericirea vine din lucruri mărunte precum asigurarea resurselor de apă și de mâncare și a unui acoperiș deasupra capului.

Desigur, fiecare are capacitatea de a se autodepăși indiferent de mediul în care s-a născut, iar dovada o reprezintă numeroasele cazuri în care oameni săraci și-au creat din nimic un nume, un imperiu.

simplitatea in decor

A trăi bine, frumos înseamnă să reușești să îți asiguri traiul și cele necesare acestuia fără „a călca pe cadavre”, fără a face nimic rău celuilalt. A trăi liber, cu simplitate, cu bunăvoință față de tot ce te înconjoară, cu respect față de propria persoană și față de ceilalți, a trăi în recunoștință față de ce avem, a trăi împăcat cu propriul sine și în armonie cu ceilalți este, cred, cel mai folositor pentru psihicul și viața cuiva.

Rafinamentul, conform Dincționarului de antonime, este opus vulgarității. A trăi deci o viață lipsită de vulgaritate este, cel puțin în zilele noastre, aspirația profundă a iubitorilor de bun-gust, discreție, finețe, delicatețe, simplitate, naturalețe.

O viață plină de împopoțonări, pompă, extravaganță, risipă și ostentație, îngâmfare, nesimțire, grosolănie, bârfă, răutate, invidie îndepărtează omul de la liniștea sufletească, de sine însuși.

Cum să trăim atunci o viață cu rafinament? Să ne uităm la definiția rafinamentului care, conform DEX online, spune că rafinamentul este „finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii.” Înțelegem deci, că a trăi cu rafinament înseamnă a duce o viață cu subtilitate în care omul și-a însușit un anumit grad de finețe și delicatețe. Asta înseamnă că trebuie să avem în vedere a ne dezvolta gustul pentru frumos, pentru ceea ce este delicat, subtil, „a fi treji” în permaneță și a acorda atenție detaliilor care ne îmbunătățesc calitativ viața. Acest lucru nu este la îndemâna tuturor deoarece oamenii, fiind atât de diferiți, nu dețin toți această calitate a subtilului, adică a cerceta profunzimea lucrurilor și însăși a vieții.

Tot dicționarul ne dezvăluie că oamenii subtili „tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții.”  Așadar a trăi cu rafinament, nu este, conform credinței celor mai mulți dintre noi, sinonim cu a trăi în lux, opulență, lucruri scumpe și belșug sau avere nemărginită, ci a trăi ghidați de o profunzime și o atenție fină lucrurilor, întâmplărilor din viața de zi cu zi.

Cei mai mulți asociază greșit termenul rafinament cu luxul și opulența deoarece, sunt ghidați de sentimente diferite în funcție de gradul de dezvoltare spiritual. Se știe că cei mai mari înțelepți au pus mereu accent și importanță pe lucrurile spirituale și nu pe cele ce țin de avere de posesiune. Posesiunile, fie ele și neînsemnate, însclăvesc. Ne obligă să le protejăm, să le acordăm atenție, ceea ce contribuie la îndepărtarea atenției de la propriul sine și starea sa interioară. Bineînțeles, veți spune că fără lucruri nu putem trăi, sau, că este o exagerare să nu îți dorești anumite produse, însă gândiți-vă din alt punct de vedere – grija pe care le-o acordăm nu ne consumă oare timpul care este ireversibil? Timpul consumat îngrijirii unor lucruri inutile (și de câte lucruri ne-am putea descotorosi pentru a ne simplifica viața) ar putea fi investit în autodezvoltare prin orice prismă, fie că este vorba despre a călători sau a citi anumite cărți, a participa la seminarii sau a te întâlni cu mentori până la a te decide chiar să te muți într-o altă țară/un alt loc doar pentru a evolua spiritual.

imbraca-te simplu

În zilele noastre, să ai timp a ajuns să fie un lux. Să-ți bei cafeaua/ceaiul în liniște dimineața fără a te grăbi, a avea timp pentru a admira natura sau a contempla noi idei în timp ce privești norii trecând pe cer…iată o risipă de timp ar zice unii sau, luxul de a trăi din plin viața – pentru alții. Totul depinde de ochiul fiecăruia și de standardele sale.

A trăi cu rafinament înseamnă a alege calitatea. Atunci când ne hotărâm să achiziționăm ceva să o facem judecând acel obiect prin prisma calității sale punându-ne o serie de întrebări: este acest lucru clasic, simplu, ergonomic, rezistent, estetic ? Un obiect de calitate trebuie să ne satisfacă simțul vizual, sentimental și estetic. Cu cât este mai simplu sau lucrat de un meșter cu experiență și pasiune, cu atât are o mai mare valoare.

Anticii spuneau că nu-și permiteau să cumpere lucruri de proastă calitate: achizițiile trebuiau să aibă viață lungă.  – Dominique Loreau, Arta rafinamentului, pag 59

Rețineți că ceea ce consumăm sau ceea ce avem reflectă ceea ce suntem. Gândiți-vă la fericirea și micile satisfacții zilnice atunci când vine vorba de obiectele din căminul nostru, pe care suntem nevoiți să le folosim de nenumărate ori pe zi. Acestea trebuie să fie de calitate dacă vrem să eliminăm micile enervări legate de buna funcționare a lucrurilor.

Gustul pentru calitate se cultivă în timp, cercetând atent piața, meșteșugarii talentați, producătorii locali sau studiind despre artă, ergonomie, confort, funcționalitate etc. Atunci când mergeți undeva, într-o călătorie spre exemplu, și remarcați ceva care v-a încântat, nu ezitați să aflați mai multe despre acel lucru – cine e producătorul, de unde se poate achiziționa, din ce material este confecționat sau tehnica folosită în procesul de producție. Evitați supermarcheturile pe cât posibil deoarece, în ciuda multitudinii de opțiuni, calitatea acestora este îndoielnică.

Mi-a plăcut foarte mult opinia doamnei Dominique Loreau, autoarea cărții Arta rafinamentului, referitoare la bunul gust:

Gustul pentru simplitatea rafinată nu se poate cumpăra.

Este vorba despre ceea ce înseamnă cu adevărat educația primită acasă. Despre ce înseamnă să fii un om cu bun-simț, un om de valoare pentru care respectul este întotdeauna o prioritate. Spre exemplu, uitați-vă la imensa diferență care se observă la persoanele bogate. Cei proaspăt îmbogățiți își vor trăda imediat originea și educația primită în fața celor cu o educație aleasă. Primii vor vorbi întotdeauna tare, își vor expune cu ostentație obiectele pe care le venerează aducând mereu în discuție ceea ce posedă, nu și ceea ce sunt. Vor face repede comparații între tine și ei și se vor lăuda cu vacanțele în locurile exotice, sau excursiile în locuri faimoase și luxoase. Aceștia nu sunt nici pe departe oamenii simpli, oameni în a căror anturaj ai putea să reziști prea mult.

rafinament

Să ai gust! Iată o altă caracteristică a persoanelor rafinate. Gustul se poate educa pe parcursul vieții dacă există interes. Desigur, este nevoie de o anume sensibilitate a omului și dorință în acest sens. Expunerea la muzica de calitate și artă vor dezvolta copiilor o sensibilitate către finețe atât de valoroasă viitorilor adulți. Copiii care ascultă muzică ieftină, iar mediul lor este lipsit de artă vor deveni la maturitate grosolani și cu tendințe către vulgaritate afirmă autoarea cărții Totul despre creșterea copiilor, Helen Andelin.

Să fii manierat! Politețea aduce multe beneficii. Ea rafinează, te face mai atent la ceilalți și la modul cum empatizezi cu aceștia. A cunoaște regulile de bune maniere înseamnă a respecta oamenii din jur și modalitatea în care fiecare persoană trebuie tratată în orice circumstanță. Lipsa de respect, grosolănia, vulgaritatea, dorința de a epata și a impresiona cu orice preț denotă o persoană complexată, care se simte inferioară și o dovedește prin faptele sale. A fi preocupat de detalii precum aranjarea mesei, felul în care te prezinți la masă (îngrijit și decent, nu în pijamale spre exemplu), felul în care te comporți la masă, cum vorbești, cum mănânci, când începi masa și ce faci când ai terminat de mâncat – sunt doar câteva exemple de detalii care diferențiază o persoană rafinată de una nepoliticoasă. Să vorbești corect, să ai o postură a corpului potrivită, să ai încredere în tine, să acoperi gura atunci când râzi, să nu-ți verifici telefonul excesiv, să nu arăți cu degetul pentru a indica ceva – iată o multitudine de exemple ce țin de educație și cunoașterea bunelor maniere.

Persoanele cu clasă sunt discrete. În ciuda averii de care uneori acestea dispun, se poate remarca o atenție pentru simplitate, pentru eleganță, pentru naturalețe, delicatețe, finețe în gesturi, în vestimentație și în vorbe. Conversația cu acestea se remarcă printr-o tonalitate caldă, o blândețe și o politețe sinceră, fără a fi obositoare. Știu când să vorbească și când să tacă, ce întrebări să pună fără a fi indiscrete. De asemenea, sunt discrete în ceea ce privește vestimentația, bijuteriile, tunsoarea, obiectele pe care le dețin sau în privința planurilor de viitor. O persoană discretă se comportă cu diplomație și tact.

Rafinamentul se cultivă și prin călătorii. Desigur, este nevoie de timp și bani – două resurse prețioase. Există însă o diferență între a face turism și a călători din pasiune pentru a descoperi ceva ce nu o poți face decât într-un anume loc, spune Dominique Loreau. Spre exemplu călătoriile în India unde spiritual te îmbogățești atât de mult. Călătoriile trebuie să fie făcute cu profunzime, adică, nu te duci într-o destinație doar pentru a face câteva fotografii și a bifa pe hartă încă un loc văzut. Adevăratele călătorii sunt cele în care te interesezi de viața și de cultura locurilor pentru a înțelege, pentru a vedea viața și din alte puncte de vedere, pentru a încerca să te transpui în locul celor ce viețuiesc acolo și a asimila modul lor de a trăi și a privi viața prin prisma tuturor diferențelor și detaliilor care există între ceea ce ești tu și ceea ce sunt ei. Stilul de viață, cultura, istoria, mirosurile, tabieturile, mâncărurile și modul lor de preparare, viața spirituală – iată o multitudine de lucruri din care ne putem inspira pentru a ne dezvolta ca oameni. A te duce într-un loc pentru a învăța ceva nou (limba, istoria, gastronomia, etc.) respectând tot ce ține de acea locație reprezintă a călători cu adevărat și a dobândi un anume grad de rafinament. După orice călătorie nu mai putem fi la fel cu cei care am fost.

9355f5f6285452d4b1485c2043d7061f

A trăi cu rafinament implică și o carieră făcută din pasiune. A-ți dedica întreaga viață unei activități care îți aduce bucurie și bună dispoziție dimineața când te trezești este o viață trăită în fericire. A iubi autentic ceva sau pe cineva dă vieții rafinament fiindcă, numai atunci când sentimentele noastre sunt atât de sincere și de profunde, acel ceva sau cineva se transformă și ne transformă. Când iubești ceea ce faci investești tot ce ai mai bun pentru a crea ceva mai frumos și pentru a lăsa în urma ta amprenta unei viziuni duse la îndeplinire. Acest lucru ne transformă condiția inițială și implicit imaginea noastră în ochii celorlalți. Prin pasiune atingem cele mai înalte culmi ale fericirii.

Relațiile cu ceilalți și felul în care ne raportăm la ele trebuie să fie bazate pe autenticitate, sinceritate și bunătate. Astfel construim relații durabile și constructive. A ști cum să răspunzi unor provocări, a fi reținut în vorbe, a nu dezvălui totul despre tine, a nu spune tot ce gândești, a îndrăzni să refuzi ceva cu eleganță, a ști să eviți un conflict cu delicatețe înseamnă a elimina stresul iar acest lucru aduce pace interioară și timp pentru a te dedica unor cauze care merită cu adevărat. Cât de mizerabil este să participi la certuri, la critici sau la bârfe! Iată încă un strop de rafinament în ceea ce privește oamenii și delicatețea cu care ne învăluie cei care în schimbul unor critici sau discuții ridicole aleg să inspire sau să motiveze.

Lipsa stressului este poate cea mai mare dovadă de lux. A ști să petreci timp frumos cu tine însuți, fără a lăsa exteriorul să-ți modifice pacea interioară, a fi mereu liber și lipsit de orice constrângere, a-ți ține sub control întreaga viață și a avea libertatea și curajul de a schimba oricând ceea ce nu-ți mai aduce fericire înseamnă să trăiești în fericire. Cine nu poate trăi cu propria singurătate nu știe să profite de toate bucuriile vieții.

A nu te compara cu ceilați înseamnă că ai înțeles că în viață nu totul este despre competiție. Unicitatea cu care ne-am născut înseamnă că suntem incomparabili. Nu toți înțeleg aceste lucruri și-și fac singuri rău analizând ce face vecinul sau prietenii și astfel se aliniazăpe frecvențele stresului și a invidiei. Fiecare are propriul drum în viață și trăim așa cum alege fiecare. Comparațiile ne distrug, ne seacă de energie și nu aduc nimic folositor decât în cazul în care privim situația pozitiv, admirativ și alegând să ne inspirăm din viața altora pentru a ne autodepăși.

A alege să te dăruiești celorlalți, prin timpul și ajutorul tău înseamnă să contribui pozitiv la umanitate. A alege să faci bine în locul răului sau în locul indiferenței te va clasa cu siguranță pe o treaptă mai înaltă în dezvoltarea ta. Aici se rezumă totul, la a fi nu la a avea. Amabilitatea este o dovadă de rafinament pentru că, este nevoie de emoție pentru a dărui și pentru a te pune în locul celuilalt – o caracteristică des întâlnită la oamenii rafinați. Distinția, clasa, demnitatea, încrederea în sine, gustul pentru artă, pentru frumos, pentru eleganță și simplitate însoțit de o modestie și decență sunt caracteristici de avut în vedere atunci ne dorim să ne trăim viața cu rafinament.

În concluzie, arta de a trăi cu rafinament înseamnă a trăi detașat, confortabil cu tine însuți în orice loc te-ai afla, atât în singurătate cât și printre oameni, a trăi fără griji chiar și atunci când nu-ți mai rămâne nimic, a fi calm în orice situație deoarece stăpânești felul în care răspunzi la ceea ce vine spre tine. A privi totul cu o anume sensibilitate și maturitate alegând să aduci în viața ta doar lucrurile care se armonizează între ele și se contopesc cu propriul eu. Să ai bun-gust pentru frumos, simplu, sensibil, armonios, să ai bun-gust în a face o glumă, în a-ți selecta oamenii cu care te înconjori sau în a-ți petrece timpul cu folos, să ai în vedere esența lucrurilor și o apreciere justă a acestora, să acorzi atenție valorilor, a alege să-ți trăiești viața pe deplin în libertate și simplitate și modestie. Să știi să folosești puținul cu stil, a fi cumpătat, echilibrat și a ști să cheltuiești inteligent. A te respecta și a-i respecta pe ceilalți, a fi politicos, integru și demn de toată stima. A fi preocupat în a fi și mai puțin de a avea.

 

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

 

Bibliografie:

Arta rafinamentului – Dominique Loreau, Editura Baroque Books & Arts, 2017

https://dexonline.ro/definitie/rafinament

https://dexonline.ro/definitie/subtil

https://elegantwoman.org/refinement-qualities-of-an-elegant-woman

 

 

Sursă foto Pinterest

Publicitate

Bun-simț

Publicat de de Mihaela Dumitrache

bunul simt

Îndemn la simplitate

Publicat de de Mihaela Dumitrache

Simplitatea – un cuvânt atât de simplu însă de o profunzime atât de mare… Simplitatea, conform DEX definește naturalețea, libertatea, firescul, lipsa de formalități și împopoțonări inutile.

Dar cred că cel mai bine simplitatea a fost definită de Ernest Bernea. Iată mai jos un extras din cartea sa Îndemn la simplitate – Mărturisiri pentru un om nou :

„Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult în civilizație şi progres, dar nimeni nu stă să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om „o ființă complexă”. Găsim în această tendință şi starea sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică: distincție în înțeles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară.

Complexitatea aceasta, care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire, ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate; în realitate s-a petrecut o sărăcire, din cauză că această creştere nu era organică, ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o ființă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebuie însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vieții noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat compexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă și nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la „starea naturală” a unui filosof francez, ci de mergerea înainte de la început pe calea deschisă nouă, în dezvoltarea omeniei și a tuturor virtuțiilor ce o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Înseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Înseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta înseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ți exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial și sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca și în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, cea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura, directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi în viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfățişări ale simplității înțelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

La vânat de oameni

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferință legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alții ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viața.

Omul „civilizat”

Omul „civilizat” este în genere înclinat să traiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simțurile trupului atât de rafinat de civilizația aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzații tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieți pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.

Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om; poate să se frângă și osia cerului! Ce va fi mâine „vom trăi şi vom vedea”. Totul trebuie consumat acum pe calea simțurilor însetate de puternice zguduiri, trebuie îndrumat către totala satisfacție a pământului uscat şi nerodit din noi.

Gândurile mari, credințele, dorul unei vieți mai pure şi mai frumoase sunt ale poeților, ale visătorilor; omul „civilizat” n-are ce face cu ele, nu le caută și nici nu le cultivă pentru că „nu umblă după himere”. Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îşi duce viața numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezența sa este activă. El retează elanuri, compromite credințe, îngenunche frumusețea şi omoară omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de ființa sa înrădăcinată atât de puternic într-un pământ care şi el refuză să-l primească.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce eşti uneori atât de puternic?!

Libertăți și libertate

De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate. Libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseții şi ale credinței.

O zădărnicie cât muntele vieții. Omul trăieşte mereu, trăieşte dezgustător de plin toate libertățile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viața într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Aceasta pentru că omul nu a înțeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăți care este o condiție absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creație; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiință şi misiune, apare și libertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esențial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simțămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieții și a desăvârşirii, este o condiție a spiritualității şi un semn al omului în rosturile sale mari.

Râsul durerii

Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi deși are o singură înfățişare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici n-o acceptă, nici n-o înlătură. Aceşti oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.

Alții râd că n-au ce se face, râd că altfel iar doborî durerea, râd să înşele, să mângâie propriul lor suflet sau pe al altora. În cazul acesta, râsul este o terapeutică morală cu mari roade.

Cine râde de suferința lui şi a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie îndemn, depăşire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisagii ale sufletului omenesc.

De la humor la batjocură

Sunt oameni care din orice situație ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care de obicei nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința şi îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aici râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc în general prea deştepți şi îşi hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un altfel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească, cum e în al doilea caz.”

Așadar, oameni dragi, să încercăm să revenim la firescul și naturalețea din noi, să încercăm să pășim din nou pe minunata cale a modestiei și să ne bucurăm de puterea și frumusețea libertății pe care numai simplitatea ne-o poate oferi pentru a fi din nou fericiți. Voi încheia cu un citat al marelui artist Constantin Brâncuși, care reflectă cel mai bine omul modern:

Simplitatea este complexitatea rezolvată.

papadii

 

Sursa text: Anonimus.ro

Sursă foto: Pinterest