Bune maniere pentru copii: Întreruperile

Atunci când purtăm o discuție cu cineva, întreruperile pot fi extrem de deranjante. Copiii nu înțeleg acest lucru și de cele mai multe ori ne trezim cu cei mici trăgându-ne de haine, înghiontindu-ne, țipând sau strigându-ne pe nume pentru a ne atrage atenția asupra lor.

cum sa inveti copilul sa nu te mai intrerupa

Rolul nostru ca adulți este să educăm copiii, încă de la vârste fragede. În prima copilărie, bazele unui comportament manierat sunt mai ușor de asimilat și ajută la formarea viitorului adolescent. Astfel, noi trebuie să le explicăm celor mici că, nu este frumos să întrerupă adulții atunci când aceștia discută deoarece, se crează sentimente de frustrare. Stabiliți o regulă clară: atunci când sună telefonul nu vă vor întrerupe și nici nu vor face gălăgie în jurul vostru. Amintiți-vă că ei aplică mai ușor regulile prin joc.

Cel mai bine este să stabilim împreună cu copiii un indiciu comun, care să ne dea de înțeles nouă ca adulți că este cu adevărat nevoie să întrerupem discuția. De exemplu, o strângere de mână poate fi un semnal între voi doi că acesta vrea sa-ți comunice ceva cu adevărat important, iar dumnevoastră veți strânge mâna micuțului ca răspuns că ați înțeles mesajul acestuia și îi veți acorda atenție imediat ce subiectul discutat se încheie. Puteți recurge la orice altă înțelegere între voi care credeți că ar da rezultate în funcție și de preferințele copilului. O atingere pe umăr sau o gâdilitură în palmă pot fi idei bune de aplicat atunci când micuții au nevoie de ajutorul vostru.

Unui copil trebuie explicată diferența dintre o urgență și o dorință, care nu necesită imediată acțiune din partea noastră. Adică, una e să ardă casa și alta e să vă ceară vreun obiect la care avea oricum acces și singur. Învățați-l să spună scuză-mă/scuzați-mă atunci când dorește să comunice ceva.

Dacă copilul dumneavoastră este ceva mai mare și merge deja la școală de ceva timp, învățați-l să nu întrerupă colegii sau prietenii când își expun ideile. De asemenea, explicați-i că nu este frumos ca atunci când se află într-un grup de prieteni și altcineva vorbește, nu trebuie să înceapă în paralel o altă discuție cu colegul de lângă el.

 

Foto credit

Bibliografie:

  1. Bunele maniere pentru copii in 365 de zile de Sheryl Eberly și Caroline Eberly, Editura Corint, 2011
  2.  https://livingmontessorinow.com/how-to-manage-interruptions-in-your-montessori-classroom-or-homeschool/

 

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

Reclame

Gesturi care îți afectează eleganța

O persoană își pierde eleganța nu doar din cauza unei vestimentații necorespunzătoare ci și din cauza gesturilor nepoliticoase. Așa cum acordăm importanță vestimentației pentru a nu ne ruina aspectul, grija noastră față de gesturile zilnice trebuie să fie la fel de mare.

gesturi neelegante

Iată o serie de gesturi nepotrivite pe care ar trebui să le evităm:

Continuă să citești Gesturi care îți afectează eleganța