Arta de a trăi cu simplitate

Cine caută să înțeleagă simplitatea de fapt își dorește să dea un sens vieții. Acestea doua sunt strâns legate între ele; simplitatea definește naturalețea, firescul, libertatea, iar sensul vieții denotă sentimentul profund de împlinire al omului.

Sensul vieții nu-l poți găsi decât atunci când ai adus un anumit grad de simplificare în cotidian, în gânduri, în activitățile zilnice. Nu este un lucru ușor să aduci simplitatea în viața ta deoarece, oamenii se agață de numeroase ispite, obiecte, gânduri și trăiri în care se complac sau de care cred, în mod eronat, că ar avea nevoie.

Era consumerismului în care trăim abundă de lucruri inutile omului însă, propaganda utilității acestora, prin canalele media, infiltrează în subconștient nevoia de ele. Omul pentru a fi liber trebuie să dețină și să depindă de cât mai puține lucruri. Iar un om cu adevărat împlinit nu este cel care posedă bunuri materiale, ci pe cele spirituale.

Procesul de simplificare este greu; el cere timp și curajul de a te debarasa de toate acele lucruri cu care te-ai înconjurat până acum și cu care te-ai obișnuit să crezi că vei avea nevoie vreodată de ele. Societatea modernă în care trăim ne complică viețile. Suntem bulversați de multitudinea de opțiuni pe care le avem la dispoziție, unele dintre ele chiar menite să ne simplifice viața, dar însăși procesul de alegere uneori ne dă dureri de cap, ceea ce arată clar lumea complicată în care ne aflăm. Interesul omului s-a schimbat din a fi în a avea, iar mulți confundă faptul că pentru a fi nu este necesar a avea, a deține proprietăți, obiecte, haine, mașini sau un cont umflat în bancă. Risipim prea mult și avem grijă prea puțin. Ochii lumii au devenit mai importanți decât ochii sufletului. Atunci când te-ai decis să simplifici, să te debarasezi, intervine iar îndoiala și dificultatea: ce păstrez și ce arunc? Dacă voi mai avea nevoie în viitor de lucrul respectiv? Și uite așa ajungem să păstrăm lucruri pe care nu le atingem ani de zile.

Simplitatea însă poate rezolva foarte multe probleme. Inutilul odată eliminat apar oportunitățile, ideile, creativitatea și în final, o viață mai bogată. Bogăția este dată de trăirile profunde pe care le-ai avut împreună cu alții, sentimentul de utilitate în lume, de a te pune în slujba celuilalt și a-ți ajuta semenii în nevoie.

Începeți cu simplificarea propriei locuințe. Dominique Loreau, în cartea sa Arta simplității ne explică, pas cu pas, cum să ne simplificăm viața începând de la spațiul în care trăim. Acesta se află în strânsă legătură ce mintea noastră deoarece, totul în jurul nostru are o anumită energie. O casă aerisită în care predomină minimalismul, obiecte foarte puține și lucruri care funcționează perfect ne relaxează, ne clarifică mintea, ne întorc la esență.

Suntem spațiul în care trăim.

Dominique Loreau în Arta simplității

Se spune că locuința este oglinda sufletului. Cu cât este mai dezorganizată, mai aglomerată cu atât sufletul nostru se simte mai îngreunat, gândurile mai încâlcite și viața mai împovărată. Omul, pentru a se simți bine, are nevoie de spațiu, de ordine și de lumină. Așadar, mobila greoaie, prea mare și prea multă, obiecte foarte multe și diferite ca stil nu vor crea un spațiu ambiant relaxant. Ordinea și curățenia trebuie să predomine în căminul dumneavoastră. Fiecare lucru, ales cu atenție, trebuie să-și aibă locul său. De asemenea,

A trăi cu puțin îmbunătățește calitatea vieții.

– Dominique Loreau în Arta simplității, pag 19

Oamenii acumulează diferite lucruri, uneori se atașează de ele și apoi nu le mai dau drumul. Am fi tentați să spunem că oamenii achiziționează bunuri și le stăpânesc; în realitate însă, acestea îi stăpânesc pe oameni atunci când nu pot fi înlăturate cu ușurință. Totul ține de disciplină, de cumpătare. A nu cumpăra lucruri după instinct necesită autoeducație. Trebuie să ne întrebăm mereu: chiar îmi este necesar acest lucru? Cât timp îl voi folosi? Este durabil sau se va strica/demoda repede?

Multă lume cumpără doar lucruri de calitate însă și aici se pune întrebarea: Câte dintre toate acestea ne sunt cu adevărat de nelipsit? Douăzeci de perechi de pantofi, douăzeci de ceasuri, douăzeci de inele – sunt ele toate necesare? Veți observa că aveți plăcerea de a purta mai mult anumite lucruri decât altele. Acestea trebuie identificate iar restul aruncate/donate/reciclate.

Simplitatea nu se referă însă doar la renunțarea bunurilor materiale din viața noastră, ea se referă și la simțul valorilor, la bunul-gust, la o anumită atitudine, stare de spirit și o anumită manieră de a concepe viața.

A ști să trăiești bine este o calitate excepțională a unui om. Ea nu are legătură cu oamenii bogați. Se poate trăi bine cu minimul necesar și să te simți liber. Oamenii bogați care însă nu dispun de timp nu sunt niște oameni fericiți. Veți observa că oamenii bogați sunt cel mai adesea stresați. Ei, fie nu au timp, fie nu le ajung banii, cu toate că ar avea posibilitatea să cumpere un oraș întreg. Ei nu știu când să se oprească din a avea, din a poseda. Iar acest lucru nu prezintă eleganță, cumpătare și nici înțelepciune.

Căutați simplitatea în garderoba dumneavoastră. Ceea ce îmbrăcăm reflectă ceea ce gândim deci, ceea ce suntem. Moda este trecătoare dar, stilul este etern. A căuta propriul stil și a-l găsi denotă un anumit grad de inteligență. Căutarea implică selecție atentă și un anumit grad de cunoaștere. O dată stilul găsit, o persoană se va simți eliberată, iar viața i se va ușura. Orele petrecute pentru a se gândi în fața dulapului cu ce se va îmbrăca se vor reduce la câteva minute. Simplitatea hainelor, a croielii, a culorilor alese să le purtăm conferă eleganță. Avem nevoie doar de două-trei nuanțe la care să adăugăm câteva culori vii, alese cu grijă. Acesta este primul pas în construirea unei garderobe potrivite. Trebuie să renunțăm la hainele prea strâmte sau prea largi, prea mici, prea vechi sau prea multe.

Când o femeie se simte perfect îmbrăcată, poate să uite de ea. Este ceea ce se cheamă farmec. Cu cât veți uita de voi, cu atât veți avea mai mult farmec.  – Scott Fitzgerald, Blândețea nopții

Hainele de calitate, clasice sunt preferabile în schimbul celor dictate de modă. Atenția trebuie acordată materialului și nu mărcii înscrise pe etichetă.

Simplitatea este uniunea perfectă dintre ceea ce e frumos și ceea ce este practic și potrivit.

–  Dominique Loreau, Arta simplității, pag.42

Simplitatea unei persoane se reflectă și în modul în care-și petrece timpul – darul nostru cel mai de preț. Atunci când încercăm să reducem numărul lucrurilor din viața noastră, vom constata că în final, vom aduce intensitate clipei prezente. Renunțând – primim! Facem loc să intre în viața noastră timpul pentru alte activități care, înainte, ar fi fost imposibil de realizat.  Spre exemplu, renunțați la televizor și la rețelele de socializare care fură energia și mănâncă timpul. Folosiți-vă de tehnologie doar în scopul de a vă inspira și de a vă educa în mod organizat. Veți avea astfel, mai mult timp pentru voi, pentru a vă redescoperi, pentru a vă autodepăși, pentru a vă educa, pentru a observa, pentru a vă bucura de propria companie și de momentul prezent.

Petreceți timp de calitate cu voi înșivă și cu oamenii dragi. Amânarea momentelor de relaxare și de fericire aduc stres, tristețe, regret și în final – îmbătrânesc. Trebuie să existe un echilibru între sarcinile domestice, cele de la serviciu și timpul liber. Investiți în creativitate și călătorii – fac bine psihicului. Ieșirile, plimbările, dezvoltarea facultăților mintale, practicarea unui nou hobby, timpul petrecut cu animalele, plantele sau cu copiii aduc fericire și împlinire.

Se spune că graba strică treaba și avea perfectă dreptate cine a afirmat acest lucru. La fel se întâmplă și atunci când ne apucăm de mai multe lucruri deodată. Cel mai bine este să terminăm ce am început și să facem lucrurile cu calm, răbdare și concentrare. Concentrarea pe momentul prezent, chiar și a celei mai banale activități, este ceea ce aduce calitate clipei și lucrului bine-făcut. Organizarea și eficientizarea timpului trebuie să fie prioritățile fiecărei persoane care-și dorește să trăiască mai bine. Planificarea și perseverența schimbă oameni și vieți.

Simplitatea ne face mai puternici. Învățând să fim simpli vom elimina confuzia de orice natură ar fi ea. Minimalismul aduce energie, putere și frumusețe. Frumusețea este necesară omului pentru o stare de bine. Să admiri frumusețea unei flori, să contempli natura, să te bucuri de adierea vântului, să asculți ciripitul păsărilor, să apreciezi mirosul unei cărți sau atingerea unui material moale…există atât de multe lucruri de care să ne bucurăm, care ne îmbunătățesc calitatea vieții și care nu costă nimic. Toate acestea ne deconectează și ne încarcă cu energie pozitivă.

Ordinea e baza pe care se clădește frumusețea.  – Pearl Buck

Fiecare persoană este responsabilă de curățenie, indiferent de statusul său financiar. În Japonia, spre exemplu, atât femeile, bărbații cât și copiii au grijă de spațiul lor intim însă, sunt preocupați și de ordinea și curățenia publică. Cultura lor este poate cel mai frumos exemplu de simplitate, ordine și curățenie, sens al vieții și respect față de tot ce ne înconjoară. Pentru ei, curățenia reprezintă un element vital al vieții și privesc această activitate cotidiană cu cea mai mare responsabilitate. Să învățăm de la japonezi cum să înfrumusețăm tot ce atingem, cum să dăm sens vieții prin activitățile cele mai umile duse la bun sfârșit cu demnitate. Să învățăm să ne cultivăm gustul în ceea ce privește persoanele, lucrurile și modul de adresare.

Iată mai jos un fragment din Arta simplității scrisă de Dominique Loreau, despre frumusețe și simplitate:

Frumusețea este unul dintre puținele lucruri pentru care viața merită trăită. A crea o viață frumoasă e cea mai înaltă dintre vocații. Și tocmai în aceste detalii, în ordine și curățenie, frumusețea iese la iveală, ne susține și ne hrănește.

Atunci când facem ordine în jurul nostru, punem ordine și în noi înșine. Fiecare sertar golit de fleacuri, fiecare dulap ordonat, fiecare tentativă reușită de organizare și de simplitate ne aduce din nou certitudinea că totuși controlăm ceva în viața noastră.

Simplitatea și procesul de simplificare schimbă fundamental viața . Veți observa că acestea elimină stresul, dezordinea, aglomerarea, incapacitatea de a lua decizii sau de a va concentra, impulsul de a cheltui, datoriile, lipsa de spațiu, neatenția, regretele, timpul pierdut cu aranjarea și curățenia, etc. În schimb, veți observa o îmbunătățire extraordinară a stilului dumneavoastră și a calității vieții. Simplificarea aduce cu ea lucruri benefice: timp câștigat, ordine și spațiu, o minte mai clară, atenție sporită, inspirație, economii, relaxare, libertate și flexibilitate, bucurie și creativitate, conectare cu natura și un sens în viață.

Simplitatea nu vine peste noapte. Este nevoie de renunțarea la tot ceea ce nu a fost folosit, la inutil, la lucrurile sau la relațiile care nu mai funcționează, la tot ceea ce este prea mult. Uitați-vă în frigider, în sertare, în dulapuri, în telefonul mobil și în computer, pe masa de lucru sau pe birou, în debara și în magazie; cu siguranță veți găsi mai multe obiecte care vă ocupă spațiul.

O viață trăită cu stil merită trăită. În fond, avem o singură viață și merităm ce-i mai bun și mai frumos de la ea dar, depinde de noi dacă ne ridicăm la astfel de așteptări. A trăi cu stil înseamnă să acceptăm în viața noastră doar ce-i mai bun și să dăm o pată de culoare rutinei zilnice. Înseamnă să te aranjezi înainte de a-ți bea cafeaua și a lua micul dejun. Să ai mereu în casă un buchet de flori proaspete. Să descoperi ce-ți place, să-ți cultivi gustul pentru frumos și armonie, naturalețe și modestie, pentru ca mai apoi acestea să se regăsească în tot ceea ce te înconjoară – în gesturi, în mișcările corpului, în felul de a privi, de a te așeza, de a saluta, în fiecare colț al casei…

Stilul se dobândește prin bun-simț și bun-gust. Stilul nu se mărginește la contururi și substanță; e și o marcă a inteligenței, ceva ce vine din interior; e o alegere, un concept al ceea ce suntem, al ceea ce și mai ales cum vrem să devenim. – Dominique Loreau în Arta simplității, pag 98

 

Sursă foto: Pinterest

Reclame

Îndemn la simplitate

Simplitatea – un cuvânt atât de simplu însă de o profunzime atât de mare… Simplitatea, conform DEX definește naturalețea, libertatea, firescul, lipsa de formalități și împopoțonări inutile.

Dar cred că cel mai bine simplitatea a fost definită de Ernest Bernea. Iată mai jos un extras din cartea sa Îndemn la simplitate – Mărturisiri pentru un om nou :

„Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult în civilizație şi progres, dar nimeni nu stă să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om „o ființă complexă”. Găsim în această tendință şi starea sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică: distincție în înțeles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară.

Complexitatea aceasta, care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire, ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate; în realitate s-a petrecut o sărăcire, din cauză că această creştere nu era organică, ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o ființă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebuie însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vieții noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat compexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă și nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la „starea naturală” a unui filosof francez, ci de mergerea înainte de la început pe calea deschisă nouă, în dezvoltarea omeniei și a tuturor virtuțiilor ce o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Înseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Înseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta înseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ți exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial și sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca și în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, cea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura, directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi în viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfățişări ale simplității înțelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

La vânat de oameni

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferință legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alții ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viața.

Omul „civilizat”

Omul „civilizat” este în genere înclinat să traiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simțurile trupului atât de rafinat de civilizația aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzații tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieți pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.

Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om; poate să se frângă și osia cerului! Ce va fi mâine „vom trăi şi vom vedea”. Totul trebuie consumat acum pe calea simțurilor însetate de puternice zguduiri, trebuie îndrumat către totala satisfacție a pământului uscat şi nerodit din noi.

Gândurile mari, credințele, dorul unei vieți mai pure şi mai frumoase sunt ale poeților, ale visătorilor; omul „civilizat” n-are ce face cu ele, nu le caută și nici nu le cultivă pentru că „nu umblă după himere”. Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îşi duce viața numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezența sa este activă. El retează elanuri, compromite credințe, îngenunche frumusețea şi omoară omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de ființa sa înrădăcinată atât de puternic într-un pământ care şi el refuză să-l primească.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce eşti uneori atât de puternic?!

Libertăți și libertate

De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate. Libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseții şi ale credinței.

O zădărnicie cât muntele vieții. Omul trăieşte mereu, trăieşte dezgustător de plin toate libertățile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viața într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Aceasta pentru că omul nu a înțeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăți care este o condiție absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creație; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiință şi misiune, apare și libertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esențial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simțămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieții și a desăvârşirii, este o condiție a spiritualității şi un semn al omului în rosturile sale mari.

Râsul durerii

Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi deși are o singură înfățişare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici n-o acceptă, nici n-o înlătură. Aceşti oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.

Alții râd că n-au ce se face, râd că altfel iar doborî durerea, râd să înşele, să mângâie propriul lor suflet sau pe al altora. În cazul acesta, râsul este o terapeutică morală cu mari roade.

Cine râde de suferința lui şi a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie îndemn, depăşire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisagii ale sufletului omenesc.

De la humor la batjocură

Sunt oameni care din orice situație ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care de obicei nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința şi îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aici râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc în general prea deştepți şi îşi hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un altfel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească, cum e în al doilea caz.”

Așadar, oameni dragi, să încercăm să revenim la firescul și naturalețea din noi, să încercăm să pășim din nou pe minunata cale a modestiei și să ne bucurăm de puterea și frumusețea libertății pe care numai simplitatea ne-o poate oferi pentru a fi din nou fericiți. Voi încheia cu un citat al marelui artist Constantin Brâncuși, care reflectă cel mai bine omul modern:

Simplitatea este complexitatea rezolvată.

papadii

 

Sursa text: Anonimus.ro

Sursă foto: Pinterest

Cum să fii o persoană elegantă

Eleganţa este mereu la modă. Dar eleganţa nu constă în modă sau în purtarea unei vestimentaţii elegante. Sunt destule persoane care cred, în mod eronat, că optând pentru o ţinută elegantă, devin automat elegante. O rochie elegantă sau un costum fie el şi cel mai scump, nu poate ascunde un caracter odios. Pentru a fi elegant(ă) trebuie să ţineţi cont de câţiva paşi:

1. Cultivă eleganţa în inimă

Eleganţa porneşte din inimă. Se citeşte în ochii tăi, pe chipul tău, în zâmbetul tău. Există acel ceva în legătură cu tine care atrage oamenii din jur şi-i determină să te considere, indubitabil, o persoană elegantă.

Adevăratul simţ al eleganţei este în general însoţit de excelenţa inimii. – Henry Fielding

eleganta
…şi în minte

Continuă să citești Cum să fii o persoană elegantă