Diferența dintre etichetă și maniere

Eticheta și manierele sunt strâns legate între ele, dar nu reprezintă același lucru. Aș putea spune că sunt complementare.

Dacă vom consulta dicționarul vom observa că termenul maniere provine din limba franceză de la manière și înseamnă mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută conform DEX, Ediția 2009.

Manierele vin mai mult din inimă, pentru că se referă la amabilitate și bună-cuviință, nu la un anumit set de reguli. Respectul, bunătatea și considerația față de sentimentele celuilalt reprezintă baza bunelor maniere. Astfel, devii un cetățean potrivit al societății, te vei potrivi precum o piesă într-un puzzle.

Manierele sunt conștiința sensibilă a sentimentelor altora. Dacă ai această conștiință, ai maniere bune indiferent care furculiță o folosești.

Bunele maniere reprezintă ceva din interior – un simț înnăscut al considerației pentru ceilalți și respect față de sine.

Manierele sunt făcute din trivialități ale conduitei care pot fi ușor de învățat dacă se întâmplă cuiva să nu le știe; maniera este personalitate – reprezintă manifestarea exterioară a caracterului înnăscut al cuiva și al atitudinii în viață….Eticheta trebuie, dacă ne referim la ceva mai mult decât utilizarea neînsemnată, să includă etica cât și manierele. Cu siguranță că ceea ce este o persoană, este mai important decât ceea ce pare că este. –  Emily Post

etiquette

Cuvântul etichetă provine etimologic din limba franceză de la étiquette, semnificând reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate în relațiile dintre membrii unei clase, ai unei societăți etc. conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române.

Iată o serie de citate care explică mai pe larg eticheta:

Eticheta si bune maniere

Nimic nu este mai neimportant decât care furculiță folosești. Eticheta este știința de a trăi. Ea cuprinde totul. Este etică. Este onoare. – Emily Post

Eticheta necesită prezumția binelui până când este dovedit contrariul. – Emily Post

Nicio regulă de etichetă nu este de o importanță mai mică decât cea referitoare la ce furculiță folosești. – Emily Post

Eticheta intimității este foarte diferită de eticheta formalității, dar manierele nu sunt doar ceva de arătat lumii exterioare. Dacă jignești un servitor, poți mereu să mergi la un alt restaurant. Dacă jignești persoana cu care locuiești, este foarte dificil să schimbi mereu familia.  – Judith Martin

Societatea nu poate exista fără etichetă… Nu a făcut-o niciodată, și cel puțin până în secolul nostru toată lumea știa asta. – Judith Martin

Oamenii cred, eronat, că eticheta înseamnă să suprime diferențele. Din contră, eticheta este ceea ce-ți permite să te descurci cu ele; îți oferă un set de reguli. – Judith Martin

Eticheta se referă la totul în ceea ce privește comportamentul social uman. Comportamentul este reglat de lege atunci când eticheta este distrusă sau atunci când interesele sunt mari – violări vieții, integrității corporale, a proprietății etc. Cu toate acestea, eticheta reprezintă un mic contract social pe care-l facem că vom înfrâna o parte din impulsurile noastre mai provocatoare în schimbul unui trai mai mult sau mai puțin armonios într-o comunitate. – Judith Martin

Oamenii spun adesea că atunci când ești îndrăgostit nu ai nevoie de etichetă. Ei bine, ai nevoie de ea mai mult decât oricând. Sau mai spun „Acasă pot fi eu însumi”. La ce se referă ei este faptul că pot fi la cel mai rău sine. Ei se referă întotdeauna că pot cruța toată anxietatea lor față de cum ar trebui să se comporte față de cineva precum un șef chelner, o persoană pe care nu o vor mai vedea niciodată. – Judith Martin

 Ea acoperă subiecte referitoare la cum să vorbești, cum să te miști, cum să acționezi în fiecare situație cu care te poți confrunta în viață. Eticheta devine astfel limbajul manierelor.

Cred că cel mai bine, diferența dintre cele două noțiuni, maniere respectiv etichetă este redată de Judith Martin:

Fac o distincție între maniere și etichetă – manierele ca și principiile, care sunt eterne și universale, eticheta ca fiind reguli particulare care sunt arbitrare și diferite de la epocă la epocă, de la situație la situație, de la cultură la cultură.

Cum să le ai pe amândouă?

Trebuie să ai manierele mai întâi; eticheta se va dobândi pe urmă. Ne putem gândi la etichetă ca la un set de reguli care prezintă o cale ordonată de a acționa în cel mai atent mod pentru a evita conflictele. Eticheta reprezintă un set de reguli care ne permite să practicăm manierele.

A avea maniere este un semn sigur de superioritate. Denotă că te respecți pe tine, respectându-l pe cel de lângă tine. Dacă îți trăiești viața după dictonul Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! vei putea fi caracterizat drept o persoană manierată.

Bibliografie:

https://dexonline.ro/definitie/maniere

https://dexonline.ro/definitie/eticheta

http://www.azquotes.com/author/11801-Emily_Post

http://www.azquotes.com/author/9537-Judith_Martin

Manners and Etiquette.Dictionary of American History. 2003. Encyclopedia.com. 2 Dec. 2015<http://www.encyclopedia.com>.

2 gânduri despre &8222;Diferența dintre etichetă și maniere&8221;

Lasă un comentariu