Îndemn la simplitate

Simplitatea – un cuvânt atât de simplu însă de o profunzime atât de mare… Simplitatea, conform DEX definește naturalețea, libertatea, firescul, lipsa de formalități și împopoțonări inutile.

Dar cred că cel mai bine simplitatea a fost definită de Ernest Bernea. Iată mai jos un extras din cartea sa Îndemn la simplitate – Mărturisiri pentru un om nou :

„Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult în civilizație şi progres, dar nimeni nu stă să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om „o ființă complexă”. Găsim în această tendință şi starea sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică: distincție în înțeles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară.

Complexitatea aceasta, care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire, ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai putin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate; în realitate s-a petrecut o sărăcire, din cauză că această creştere nu era organică, ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o ființă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebuie însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vieții noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat compexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă și nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la „starea naturală” a unui filosof francez, ci de mergerea înainte de la început pe calea deschisă nouă, în dezvoltarea omeniei și a tuturor virtuțiilor ce o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Înseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Înseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta înseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ți exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial și sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca și în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, cea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura, directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi în viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfățişări ale simplității înțelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurlle şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

La vânat de oameni

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferință legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alții ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viața.

Omul „civilizat”

Omul „civilizat” este în genere înclinat să traiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simțurile trupului atât de rafinat de civilizația aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzații tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieți pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.

Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om; poate să se frângă și osia cerului! Ce va fi mâine „vom trăi şi vom vedea”. Totul trebuie consumat acum pe calea simțurilor însetate de puternice zguduiri, trebuie îndrumat către totala satisfacție a pământului uscat şi nerodit din noi.

Gândurile mari, credințele, dorul unei vieți mai pure şi mai frumoase sunt ale poeților, ale visătorilor; omul „civilizat” n-are ce face cu ele, nu le caută și nici nu le cultivă pentru că „nu umblă după himere”. Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îşi duce viața numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezența sa este activă. El retează elanuri, compromite credințe, îngenunche frumusețea şi omoară omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de ființa sa înrădăcinată atât de puternic într-un pământ care şi el refuză să-l primească.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce eşti uneori atât de puternic?!

Libertăți și libertate

De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate. Libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseții şi ale credinței.

O zădărnicie cât muntele vieții. Omul trăieşte mereu, trăieşte dezgustător de plin toate libertățile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viața într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Aceasta pentru că omul nu a înțeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăți care este o condiție absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căuta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creație; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiință şi misiune, apare și libertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esențial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simțămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieții și a desăvârşirii, este o condiție a spiritualității şi un semn al omului în rosturile sale mari.

Râsul durerii

Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi deși are o singură înfățişare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici n-o acceptă, nici n-o înlătură. Aceşti oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.

Alții râd că n-au ce se face, râd că altfel iar doborî durerea, râd să înşele, să mângâie propriul lor suflet sau pe al altora. În cazul acesta, râsul este o terapeutică morală cu mari roade.

Cine râde de suferința lui şi a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie îndemn, depăşire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisagii ale sufletului omenesc.

De la humor la batjocură

Sunt oameni care din orice situație ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care de obicei nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința şi îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aici râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc în general prea deştepți şi îşi hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un altfel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească, cum e în al doilea caz.”

Așadar, oameni dragi, să încercăm să revenim la firescul și naturalețea din noi, să încercăm să pășim din nou pe minunata cale a modestiei și să ne bucurăm de puterea și frumusețea libertății pe care numai simplitatea ne-o poate oferi pentru a fi din nou fericiți. Voi încheia cu un citat al marelui artist Constantin Brâncuși, care reflectă cel mai bine omul modern:

Simplitatea este complexitatea rezolvată.

papadii

 

Sursa text: Anonimus.ro

Sursă foto: Pinterest

Anunțuri

Transportul în comun și bunele maniere

Atunci când ne deplasăm cu ajutorul mijloacelor de transport în comun trebuie să avem în vedere că politețea față de persoanele necunoscute și  respectarea unor reguli de bun-simț sunt esențiale pentru ca toată lumea să călătorească agreabil.

tren

De la bun început trebuie menționat că igiena personală este prioritară ținând cont că, sute de oameni intră în contact zilnic, folosindu-se de un spațiu relativ mic și închis, așa cum sunt autobuzele, microbuzele, metrourile, tramvaiele, trenurile sau avioanele. Dacă aveți probleme cu transpirația, pe lângă schimbarea hainelor și dușul zilnic, încercați să găsiți o soluție împreună cu un specialist înainte de a supune călătorii mirosurilor neplăcute.

În stație se așteaptă în liniște, păstrând rândul. O dată sosit în stație un mijloc de transport în comun, nu ne împingem și nu ne călcăm în picioare; de asemenea nu alergăm să-l prindem din urmă, ci vom ține cont de versul melodiei celebrului Sting:

Un domn nu se grăbește niciodată, ci merge.

Acest dicton se aplică și doamnelor. O persoană organizată cu timpul ei știe să-și drămuiască fiecare moment astfel încăt să nu fie mereu în grabă. Traficul poate fi uneori infernal dar asta nu înseamnă că trebuie să reprezinte veșnic o scuză pentru a întârzia.

La urcare se acordă prioritate doamnelor, persoanelor în vârstă, femeilor însărcinate sau cu copii în brațe și infirmilor. Pentru coborâre ne îndreptăm din timp către cea mai apropiată ușă, fără a atinge oamenii din jur sau a ne face loc cu coatele. Dacă este aglomerație spuneți Îmi permiteți? sau Vă rog să-mi dați voie, fără a vă cere scuze dacă nu ați greșit cu nimic.

Dacă toate scaunele sunt ocupate, este politicos să cedăm locul bătrânilor, femeilor însărcinate sau cu copii mici, infirmilor sau bolnavilor, iar acestea vor mulțumi pentru gest.

Considerația pentru cei din jur constă în a nu deranja sub nicio formă, iar dacă din greșeală am făcut-o trebuie să ne cerem scuze. Nu se fixează cu privirea indiferent că ar fi admirativ sau dezaprobator, nu se fac comentarii la adresa străinilor, nu se intervine în discuția celorlalți, nu ne împingem, nu vorbim tare și nu ascultăm muzică decât la căști, asigurându-ne că volumul este rezonabil.

Într-un cuplu, bărbatul este cel care cumpără biletele și-i oferă partenerei locul de la geam sau locul liber, dacă nu mai este un altul și pentru el. În ultimul caz este de bun-simț să rămână în picioare lângă ea fără a părăsi-o ulterior când se ivește un alt loc liber.

Dacă întâlnim o persoană cunoscută nu strigăm pentru a ne face auziți, ci salutăm ușor din cap. Nu se vorbește peste capetele oamenilor, ci așteptăm o altă ocazie în caz că aglomerația nu ne permite să ne apropiem pentru a schimba câteva cuvinte în liniște.

Nu se consumă alimente, deoarece masa se ia întotdeauna în locuri special amenajate pentru aceasta. Mirosurile de mâncare și mizeria care se poate scurge chiar și fără voia noastră nu lasă o bună impresie. În plus luați în considerare și microbii prezenți și posibilitatea de a vă îmbolnăvi. Dacă totuși consumăm apă avem grijă să nu lăsăm sticla pe scaun, ci o vom lua cu noi și o vom arunca la gunoi.

Dacă aveți rău de mașină luați din timp pastile și câteva pungi care să vă salveze în momentele necesare. Trebuie să faceți curățenie în caz că dumneavoastră sau copilul a vomat; nu este datoria șoferului să strângă în urma fiecăruia sau a călătorilor care nu vor avea unde să stea după ce ați plecat.

Ținând cont de aceste reguli de bună purtare în mijloacele de transport în comun veți face călătoria tuturor o plăcere.

Sursă foto

Iată și Eticheta în avion 

Igiena – dovada de respect

A acorda atenție felului în care ne îngrijim zilnic, dar și curățeniei în general, denotă o persoană bine crescută, care se respectă și care respectă oamenii din jur.

Igiena personală presupune o atenție zilnică a curățeniei corpului nostru pentru evitarea sau îndepărtarea mirosurilor neplăcute cauzate de murdărie, transpirații și bacterii. Este extrem de jenant să te afli în apropierea unei persoane a cărei igienă lasă de dorit. Nu uitați de impresia lăsată în cele 30 de secunde în care întâlniți pe cineva! Oricât de bine treceți testul aspectului fizic, testul igienei personale poate ruina o șansă de a dezvolta o relație.

igienă

Dușul zilnic, fără economie de săpun, trebuie să intre în rutina fiecăruia. Schimbarea zilnică a lenjeriei intime și hainelor este o altă regulă de bun-simț. Folosirea cu regularitate a deodorantului (recomandabil fără alcool pentru a nu lăsa pete inestetice pe haine) ajută la menținerea prospețimii pe parcursul unei zile. Nu încercați să acoperiți mirosul de transpirație cu parfum.

Îngrijrea personală presupune și o atenție zilnică a unghiilor, a părului, a dinților și a hainelor.

Unghiile trebuie să fie perfect curate și de aceeași lungime. Dacă preferați să le dați cu ojă, nu așteptați  ca aceasta să sară pentru a le curăța și a le colora din nou. Dacă s-a rupt vreo unghie sau agață, păstrați o pilă la dumneavoastră pentru a o retușa, evident într-un loc retras, ferit de prezența altor persoane. Nu lăsați unghiile să crească prea lungi; câțiva milimetri dau finețe mâinilor unei femei, dar prea mulți le fac vulgare. Atenție și la culoarea acestora; nu folosiți nuanțe țipătoare sau sclipitoare pentru că veți transmite un sentiment de frivolitate celor din jur.

păr îngrijit

Părul dumneavoastră transmite celor din jur mai multe informații decât ați putea crede. Prima regulă de bun simț este spălatul cu regularitate în funcție de tipul părului. Părul gras, îmbâcsit sau nearanjat anulează orice eforturi de a arăta bine. Dacă sunteți adepta vopsitului, nu lăsați rădăcinile să crească prea mult pentru a deveni inestetice. Mergeți cu regularitate pe mâna unui expert care cunoaște structura firului dumneavoastră de păr și care are experiență în alegerea nuanței potrivite cu trăsăturile voastre.

eleganță

Îngrijirea bucală este o altă zonă a corpului căreia trebuie să-i acordați atenție. O respirație urât mirositoare incomodează oamenii cu care intrați în contact. Spălarea zilnică, de cel puțin 2 ori pe zi, este obligatorie. Folosiți gumă de mestecat, bomboane mentolate sau apă de gură pentru a preveni mirosul neplăcut al cavității bucale. Evitați să mâncați alimente care lasă un miros puternic pentru mai multe ore, precum usturoiul, ceapa, mezelurile sau anumite brânzeturi.

Spălatul mâinilor cât mai des pe parcursul unei zile este esențial pentru igiena personală. Obișnuiți-vă să vă spălați pe mâini de fiecare dată când folosiți toaleta sau atunci când intrați într-o casă.  Este recomandat să folosiți șervețelele sau gelurile antibacteriene din comerț atunci când nu aveți posibilitatea de a folosi apa.

bun gust

Mirosurile neplăcute persistente intră chiar și în piele, haine sau păr. Feriți-vă hainele de zona bucătăriei și a spațiilor neaerisite. Tutunul, mirosul de prăjeală, mirosurile de animale sau mirosul cauzat de nefolosirea îndelungată a hainelor sunt o sursă de inconfort pentru cei din jur. Spălați cu regularitate hainele și nu le amestecați cu cele abia spălate pe motiv că par curate, pentru că nu veți face decât să transferați bacteriile pe hainele igienizate.

Spălarea zilnică a picioarelor atunci când ajungem acasă și seara înainte de culcare întră în programul de îngrijire zilnică a unei persoane bine crescute. Nu vă urcați cu picioarele nespălate în pat. Aerisiți pantofii și păstrați-i la loc ferit de umezeală.

Igiena unei persoane se referă și la curățenia pe care o lasă în jur. Obișnuiți-vă să strângeți masa și să lăsați curățenie oriunde v-ați afla. Bacteriile adoră umezeala și mâncarea. Păstrați baia și bucătăria uscată și faceți curățenie cât mai des.

Nu uitați că Igiena este o datorie față de sine, dar și față de ceilalți. 

Sursă foto Pinterest