Ghid de eleganță feminină: geanta

Accesoriu important al oamenilor din zilele noastre – geanta – reprezintă un detaliu care vorbește despre personalitatea noastră. Grija față de acest obiect, devenit indispensabil pentru ambele sexe, felul în care îl purtăm, calitatea, culoarea, dimensiunea acestuia transmit celorlalți mai multe informații decât am putea crede.

În primul rând o femeie trebuie să știe să-și aleagă geanta care o reprezintă și care este în acord cu statura și personalitatea ei. O minionă purtând o geantă supradimensionată este un exemplu de necunoaștere a ghidului purtării genții.

Universul unei femei se regăsește într-o geantă.

Geanta trebuie să fie de calitate, simplă, încăpătoare, funcțională, cu suficiente compartimente pentru accesorii și foarte bine îngrijită. Ea se alege și în funcție de ocazie sau de sezon.

geanta de vara
Geantă de vară

Este recomandată optarea pentru o geantă din piele, în schimbul uneia care imită vreo marcă de renume. O doamnă evită kitsch-urile.

Eleganța purtării genții constă în armonizarea ei cu încălțămintea sau cu îmbrăcămintea, având libertatea de a miza pe contraste în alegerea culorilor și a materialelor. – Sabine Denuelle

Geanta este un obiect intim care poartă cu ea obiecte de utilitate personală, prin urmare nu este permis unei alte persoane, nici măcar soțului, să scotocească în poșeta unei femei. Din acest motiv se ține întotdeauna închisă.

În cartea sa Micul infinit, Dominique Loreau recomandă doamnelor să posede o singură geantă iar la nevoie de încă una pentru cumpărături, plajă sau vreun eveniment special.

O geantă trebuie să fie ușoară, bine lucrată, frumoasă și încăpătoare, astfel încât să puteți avea cu dumneavoastră toate cele necesare unei zile petrecute în afara casei. Geanta unei doamne cântărește în medie șase kilograme. Dar ar putea fi mult mai ușoară, aproape de trei kilograme, dacă ar fi organizată cu inteligență: portmoneu, agendă, trusă de machiaj… obiecte mici, foarte bine alese.

– Dominique Loreau, Micul infinit, pag 15

Geanta se poartă pe partea stângă pentru a lăsa liberă mâna dreaptă necesară salutului. Dacă uităm de acest detaliu trebuie măcar să ne amintim să eliberăm mâna dreaptă, în cazul în care trebuie să dăm mâna cu cineva, ținând poșeta în mâna stângă.

Pe stradă nu se leagănă poșeta în timpul mersului. În locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun geanta se ține în mână, în dreptul picioarelor, nu în spate (dacă este de tip rucsac) pentru a nu-i lovi pe cei din apropiere.

Nu vom lăsa un bărbat să ne preia el geanta oricât de grea ni s-ar părea, cu excepția îmbolnăvirii. Nu același lucru este valabil în cazul unui geamantan.

În niciun caz nu se așează geanta pe jos, dar nici pe masă. Este neigienic. Ne orientăm în jur pentru a o depozita pe un scaun alăturat, iar dacă este de mici dimensiuni o vom pune pe scaun lângă noi. O altă metodă elegantă ar fi achiziționarea unui suport tip agățătoare pentru genți, care poate fi așezat pe masă sau pe brațele scaunului.

suport pentru genti
Suport pentru genți

Dacă geanta prezintă o curea, atunci se va ține pe umăr, nu în mână. O vom adapta în funcție de preferințele de moment, scoțându-i cureaua pentru a o ține doar în mână.

Nu se scoate conținutul poșetei în văzul tuturor. Este total neelegant. O persoană organizată va ști cum să-și mențină lucrurile la locul lor pentru a fi ușor de găsit. Asta înseamnă că lucrurile mici, precum fardurile, pot fi puse într-o trusă de machiaj, iar cheile (obiectul cel mai căutat) ar trebui să fie puse la îndemână, într-un compartiment mic.

De asemenea, nu vom umple o geantă până la refuz. Este inestetic și o putem strica.

O femeie trebuie să cunoască ce tip de poșetă se potrivește cu ocazia sau momentul zilei. O geantă de dimensiuni medii este potrivită ziua, pe când cele mici – seara. Gențile pentru cumpărături vor avea curele mai mari iar, cele pentru ocazii speciale sunt întotdeauna de tip clutch sau plic. Nu vom merge la o recepție cu o geantă de cumpărături sau de dimensiuni mari.

În mediul de afaceri sau la serviciu este recomandat ca poșeta să fie cât mai simplă, de dimensiuni mijlocii sau mare (încăpătoare pentru transferul actelor), în culori neutre. La birou, geanta se ține închisă, pe un raft sub masă sau într-un dulap.

geanta business
Geantă business

La teatru este potrivită o poșetă mică, delicată, din mătase, catifea etc.

În orice situație, o geantă trebuie să fie curată – verificați înainte de ieșirea din casă starea acesteia.

 

Bibliografie:

  1. Bunele Maniere – enciclopedie de stil, eleganță și savoir-vivre, Sabine Denuelle, Larousse, Baroque Books & Arts, 2017.
  2. Micul infinit, Dominique Loreau, Baroque Book & Arts, 2015
  3. How to handle your handbag, Candace Smith Etiquette

 

Sursă foto Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

Reclame

Demnitatea – valoarea personală

A avea respect de sine, astăzi, este din ce în ce mai dificil de găsit la oamenii pe care-i întâlnim. Oamenii, încă de tineri, sunt bombardați cu propagandă, iar modelele în familie și în societate aproape că lipsesc. Valorile personale pe care altădată familia le insufla copiilor încă din primii ani, valori precum: dreptatea, respectul, demnitatea, curajul, perseverența, tăria de caracter etc. sunt rămase astăzi noțiuni de dicționar pentru cei mai mulți…

A rămâne drept într-o lume nedreaptă, a rămâne în picioare pentru a-ți susține dreptatea într-o societate în care parcă totul se obține pe căi mai puțin ortodoxe, a avea destul curaj și perseverență pentru a lupta până la capăt pentru valorile personale într-o eră în care non-valorile sunt ridicate la rang de modele de urmat – iată provocarea cea mai mare adusă zilelor noastre!

Respectul de sine se află în strânsă legătură cu demnitatea.

Demnitatea se referă la o serie de aspecte/principii care nu pot fi negociate pentru nimic în lume. Este ceea ce considerăm a nu te vinde, indiferent de circumstanțe. Demnitatea este testată în momentele decizionale cele mai dificile din viață. Demnitatea este atacată de factorii exteriori dar, depinde de voința noastră, a fiecăruia, să apărăm principiile de viață în care credem din străfundul inimii.

demnitate personala

Demnitatea nu atârnă de noroc. Atitudinea noastră și stima de sine ne disting de restul oamenilor iar prin acestea câștigăm respectul celorlalți, iar astfel suntem plasați deasupra lor indiferent de condițiile nașterii, a funcțiilor sau chiar a meritului.

Rolf Dobelli vorbește în cartea sa, Arta de a trăi bine, despre cercul demnității, ca fiind „o zonă strict delimitată, care cuprinde tot ce nu e negociabil. Ea conține preferințe și principii, care nu necesită nicio motivare.” Este vorba despre legământul, pe care-l faci tu cu tine în privința unor aspecte din viața ta, căruia să-i rămâi fidel până în clipa morții. În privința cercului demnității, spune Rolf, nu este atât de importantă mărimea ci, cât de exact îi cunoaștem limitele. Este preferabil un cerc mic, redus, pentru că e mai solid decât unul mare.

politetea citat

Viața, destinul ne pun în fața unor situații deseori delicate, transformatoare, greu de controlat și gestionat. Timpul este cel care determină caracterul nostru. Acesta din urmă se formează în urma experienței de viață, a deciziilor de multe ori greșite, a dezamăgirilor sau a crizelor. Dificultățile pe care viața ni le presară sunt testele noastre în privința formării caracterului. Degeaba milităm teoretic pentru valori  și idealuri înalte dacă, puși fiind în fața negocierii principiilor, alegem să ne auto-trădăm. În final, suntem ceea ce alegem să facem nu ceea ce spunem că vom face.

A ști când să pleci ține de înțelepciune. A fi capabil de a pleca ține de curaj. A pleca cu capul sus este demnitate.

Tu transmiți oamenilor cum să te trateze prin ceea ce accepți. Dacă permiți lipsa de respect, atunci nu vei primi niciodată respectul. Protejează-ți standardele.

Alegerea principiilor din cercul demnității trebuie alese cu foarte mare grijă. Atunci când știi ce valori îmbrățișezi este foarte ușor să iei decizii, știi rapid în ce direcție te îndrepți. Valorile personale ar trebui setate încă de tineri când voința și pasiunea pentru apărarea lor sunt nealterate de presiunile din exterior. Desigur, tinerii sunt ușor supuși greșelii dar și ușor de îndreptat la fel precum copacul tânăr a cărui creștere poate fi ajustată cu ușurință. Făgăduințele pe care le facem altor oameni, dar și propriei persoane trebuie respectate cu maximă strictețe.

Demnitatea înseamnă încredere în sine, că ești vrednic de tot ce-i mai bun. Demnitatea înseamnă că ceea ce am de spus este important și o voi spune atunci când e important pentru mine. Demnitatea înseamnă că, în mod sigur merit cel mai bun tratament pe care-l pot primi și că port responsabilitatea de a-i trata cât mai bine posibil pe ceilalți.  – Maya Angelou

Totuși, asumarea convingerilor atrage cu sine și nemulțumirea celorlalți, mai ales a oamenilor apropiați din viața noastră. Ele pot răni sau dezamăgi și în schimb vom primi ca reacție jigniri, dezamăgiri din partea apropiaților. Acesta este prețul apărării cercului demnității. Se pot ivi cel mai adesea conflicte în lupta noastră pentru protejarea convingerilor, dar rețineți că numai marionetele sunt lipsite de conflicte! – ne avertizează Rolf Dobelli. O viață fără fundament este lipsită de liniște. Acești oameni sunt cei mai vulnerabili și devin victimele celor care luptă pentru interesele proprii.

Un om care nu e gata să moară pentru ceva, nu e pregătit pentru viață.

– Martin Luther King

Oamenii cu caracter sunt cei mai fascinanți dintre toți. Rezistența lor și curajul cu care înfruntă pericolul vieții sunt ceea ce stârnește admirația noastră până la lacrimi. Întrebați-vă ce este sfânt pentru dumneavoastră. Unii pot răspunde că familia, alții libertatea, alții sinceritatea, sănătatea, munca sau viața.

Cu cât cercul demnității nu este mai bine conturat, cu atât mai mult vom stărui în indecizie în fața fiecărei oferte tentante, ceea ce atrage cu sine distrugerea reputației și a încrederii…

Demnitatea cuiva poate fi asaltată sau vandalizată, dar nu poate fi luată decât dacă ea este cedată.  – Michael J. Fox

 

Bibliografie:

  1.  Demnitatea umană și cea națională, valori supreme în orizontul istoriei de Ion Mereuţă, Valeriu Bulgari, Anatol Creţu, Editura Elan Poligraf, Chișinău, 2004
  2. Arta de a trăi bine,  Rolf Dobelli, Editura Baroque books and arts, 2018

 

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

Bune maniere pentru părinți – autoritatea respectuoasă

Să-i respectăm pe copii înseamnă să le înțelegem stadiul de dezvoltare, nu să reacționăm la comportamentul lor ca și cum ar fi adulți, la fel ca noi.

Părinții, în relația cu copiii lor, trebuie să dea dovadă de autoritate respectuoasă, așa cum ne sfătuiește Janet Lansbury, în cartea Nu există copii răi. Copiii au nevoie de reguli și limite pentru a înțelege ce este bine și ce este rău. Unii părinți greșesc prin a fi prea severi, prea autoritari sau chiar agresivi, iar alții trec în cealaltă extremă, permițând orice copilului, pentru a nu-l supăra și a nu face vreo scenă neplăcută. Ambele reacții sunt nepotrivite deoarece, copilul fiind mult prea mic pentru a avea capacitatea de a înțelege situațiile, stările, emoțiile și de a exprima pe deplin ceea ce simte, îi vor rămâne neclare aceste noțiuni și va repeta un comportament nepotrivit (din punctul nostru de vedere) până când va considera că lecția a fost învățată.

 

De multe ori, părinții se confruntă cu un comportament inadecvat al copilului în public și se simt neputincioși atunci când trebuie să-l liniștească. Din nevoia de limite și din incapacitatea copilului de a exprima ce are nevoie, copilul găsește acest mod de exprimare singurul care ar atrage atenția îngrijitorului că ar avea nevoie de ceva. Acest ceva, de obicei, este un somn liniștitor, o îmbrățișare sau mai multă atenție și implicare din partea părinților. Țipetele, trântitul pe jos, lovitul cu mâinile sau aruncatul cu obiecte în jur trebuie interpretate, în cazul copiilor foarte mici, sub mesajul Sunt obosit, vreau să dorm, sau M-am plictisit, vreau atenție.

Sub nicio formă nu trebuie pedepsiți copiii care sunt agitați sau țipă. Impresionabili, încă aflați în procesul de formare și adaptare la mediul înconjurător, ei se simt copleșiți de emoții, pe care nu știu să le exprime. Disciplina trebuie aplicată însă, cu blândețe. Chiar dacă copilul nu ascultă de regulile impuse de părinte, o face sub impulsul copleșitor de a le încălca tocmai pentru că, în același timp simte o nevoie acută și contradictorie de a fi în siguranță.

 

Lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență. – Magda Gerber

Atitudinea noastră în fața copilului este totul. Noi suntem modelul copilului și reacțiile noastre vor defini pe viitor reacțiile acestuia.  Vom reacționa abuziv, va reacționa și el abuziv; vom reacționa cu calm și fermitate – va reacționa și el la fel pe viitor în situații similare. Autoritatea noastră trebuie să fie bazată pe sinceritate, respect și empatie. Sugestiile pe care Janet Lansbury ni le oferă în cartea sa Nu există copii răi, le-am găsit extrem de folositoare. Iată câteva dintre sugestii:

  • Stabiliți o rutină zilnică. Rutina zilnică previzibilă ajută bebelușii și copiii mici să poată anticipa activitățile și ceea ce așteptăm de la el.
  • Vorbiți-i la persoana I. În comunicare este întotdeauna nevoie de interacțiune directă. Atunci când ne adresăm cu mami și tati în loc de eu și tu, copiii pierd această interacțiune directă, iar mesajul își pierde claritatea și chiar importanța.
  • Răspundeți cu calm imediat, ca un director general. Autoritatea unui director este imediat resimțită de către subalterni. La fel trebuie să fie și relația părinte-copil atunci când acesta din urmă se comportă inadecvat. Un director nu-și arată nesiguranța, teama, furia sau emoțiile în fața angajaților. Dimpotrivă, acesta insuflă încredere și instrucțiuni precise și clare. Fără prea multe cuvinte sau explicații pentru a pierde mesajul direct, un copil va recepta mult mai ușor dacă îi spunem exact ce așteptăm de la el pe scurt. Încercați Nu ai voie să faci asta; dacă o mai faci o dată va trebui să îți iau obiectul din mână/va trebui să plecăm etc. Un ton natural acompaniat de blocarea acțiunii cu mâinile este răspunsul cel mai bun, ne sugerează autoarea. (Funcționează, vă spun din proprie experiență).
  • Nu luați personal comportamentul inadecvat și nu vă arătați teama. Copiii simt emoțiile părinților, iar nesiguranța le va da și mai multă îndrăzneală să continue un comportament obraznic.

Copiii mici testează limitele pentru a-și clarifica regulile.

  • Nu pedepsiți copilul pe motiv că plânge. Un copil nu plânge degeaba niciodată. Plânsul este singura lui modalitate de a-și exprima sentimentele, oboseala și cel mai adesea, faptul că nu a fost înțeles. Nu-i interziceți exprimarea emoțiilor. Oricât de obosiți ați fi respirați adânc și amintiți-vă că aveți de a face cu un bebeluș care nu știe să reacționeze încă precum un adult. Acordați-i înțelegere, dragoste și mai multă răbdare. În aceste momente are nevoie de și mai multă afecțiune din partea noastră pentru a se simți iubit și în siguranță.
  • Nu lăsați singur un copil care plânge. Nevoia de siguranță de care are atât de multă nevoie este eliminată atunci când suntem indiferenți în fața suferinței bebelușului. Un copil ignorat va avea traume. Copiii sunt total dependenți de părinți și ei conștientizează acest lucru. Ei nu-și doresc decât dragoste, atenție să timpul nostru pentru a-i ajuta să înțeleagă cum funcționează această lume.
  • Fără manipulări. Un copil căruia i se distrage atenția de la o situație către o alta, pe motiv că plânge sau țipă, se va simți manipulat și nedreptățit. Trebuie oferită o explicație prin mesaje scurte, pe înțelesul copilului. Astfel, va fi mult mai ușor pentru el să accepte o situație, decât să fie transferat cu forța în altă direcție. Distragerea atenției poate fi dăunătoare, deoarece subminează inteligența înnăscută a copilului. Copiii au și ei nevoie de conflicte cu cei de vârsta lui pentru a învăța cum să se descurce în situații similare pe viitor și nu să le evite. De exemplu, atunci când doi copii se ceartă pentru aceeași jucărie, nu este recomandat ca pe unul dintre ei să-l forțăm să facă altceva. Este ca și în cazul unui conflict între adulți; l-ați trimite pe unul dintre ei să spele podele? Cu siguranță că nu a-ți făcut niciodată asta. Iată ce ne sfătuiește Janet Lansbury în acest caz: respirăm, rămânem calmi dar empatici și fermi. Descrieți mai degrabă ce simte un copil: frustrare, copleșire, etc. Nu permiteți lovirea copiilor și fiți gata să interveniți.
  • Nu plesniți/loviți niciodată un copil. Agresivitatea naște agresivitate. Un copil lovit învață să lovească și cel mai probabil va deveni agresiv. Primii ani sunt definitorii în conturarea caracterului iar agresivitatea nu trebuie practicată sub nicio formă. Indiferent ce ar face, reacția noastră trebuie să fie fermă, să spunem clar și Nu copilului, pentru a nu-l obișnui cu răsfățul și faptul că i se poate permite orice. Nu va distinge niciodată binele de rău, dreptatea și ce-i prea mult.
  • Oferiți-i alternative. Lăsați copilul să decidă punându-i la dispoziție posibilitatea de a alege între două opțiuni. Se va simți respectat.
  • Validați punctul de vedere al copilului. Un copil reacționează nervos atunci când nu-i iese ceva sau este neînțeles. Oferiți-i încurajare în momentele în care se confruntă cu o problemă pentru a-l obișnui cu perseverența și nu abandonul problemei. Cea mai sigură modalitate de calmare este Atunci când vrea să facă ceva ce ar fi periculos pentru el (să traverseze în fugă strada, etc.) Spuneți-i Ai vrut să traversezi strada dar nu te pot lăsa să te calce mașinile. Întâi trebuie să ne asigurăm. Vom traversa împreună. 
  • Susțineți-i curiozitatea. Copiii vor încerca fără frică să-și depășească limitele astfel că îi vom surprinde foarte des cățărându-se peste tot sau jucându-se cu lucruri nu cu jucării. Instinctul de explorare este foarte intens la copii și este foarte sănătos. Dar instinctul nostru, cel mai adesea, este să-i întrerupem repede activitatea, iar acest lucru nu este benefic dezvoltării lui. În loc sa-i luăm brusc din mână lucrurile sau să-i interzicem cățăratul, mai bine stăm lângă el să-l sprijinim, explicându-i fiecare lucru în parte sau fiindu-i alături atunci când dorește să vadă lumea de la înălțime. Se va simți respectat, susținut și înțeles iar el va dobândi experiență și va căpăta noi abilități care-l vor ajuta să cunoască mediul înconjurător. De asemenea, stima de sine nu-i va fi afectată astfel.
  • Mulțumiți-i. Dacă doriți un copil care să coopereze cu voi și să fie respectuos, mulțumiți-i pentru orice gest mărunt. Fie că vă aduce ceva ce i-ați cerut sau urmează o instrucțiune simplă pe care i-ați cerut-o, el va face la fel în interacțiunea cu oamenii.
  • Înlocuiți obișnuitul Bravo, cu observații pozitive referitoare la progresul său.

Meseria de părinte este poate cea mai grea și solicitantă, mai ales atunci când trebuie să disciplinăm copiii și să le oferim în același timp sentimentul de siguranță și dragoste de care au atâta nevoie. Pentru un copil respectuos și un viitor adult calm și matur baza o constă modelul de parenting din primii ani de viață. Felul în care alegem să reacționăm ne definește și îi va defini pe copii de-a lungul vieții. Nu uitați niciodată că fiecare cuvânt, fiecare privire, fiecare experiență trăită se întipăresc adânc în mintea copiilor…

Sursă foto Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache Katsouraki