Clasă și demnitate

Valorile care definesc o persoană sunt date de tăria de caracter și de reacția potrivită în fața provocărilor vieții. În fața încercărilor la care suntem supuși ies la iveală adevăratele laturi ale unei persoane, caracterul sau dimpotrivă – lipsa acestuia.

Oamenii cedează de prea multe ori și prea ușor în confruntarea cu cei lipsiți de orice respect. Ajung să argumenteze cu aceștia și să le dovedească cine are dreptate dar sfârșesc prin a fi împroșcați rău cu noroi. Experiența în nesimțire și tupeul acestora te trag întotdeauna la nivelul lor. Ne lovim mereu de persoane încărcate de energie negativă care nu suportă să vadă strălucirea altuia și se agață de aceștia pentru a-i trage în jos la nivelul lor grotesc în care s-au obișnuit să se scalde. Invidia, răutatea, bârfa, cârcoteala, critica neproductivă a celor din jur orbesc sufletul și ochii minții oamenilor făcându-i orbi în fața frumosului, a demnității, a adevărului, a moralității, a demnității, negând toate aceste calități atunci când cineva le posedă. Este o dovadă a biruinței răului asupra binelui în lupta interioară a celor care se compromit în a se alinia pe frecvențele joase ale instinctelor negative. În confruntarea cu aceștia trebuie să avem în minte mereu demnitatea noastră. Dacă am avea ca scop curajul de a pune demnitatea înaintea a orice, lumea ar deveni un loc mai bun. Dar cei mai mulți se coboară la a argumenta cu o persoană care nu are capacitatea de a le recunoaște valoarea și frumusețea.

Este greșit să acorzi importanță și timp unor persoane care în mod vădit vor să te tragă în jos prin fel de fel de provocări. A-ți păstra calmul și demnitatea în aceste momente este esențial pentru a câștiga „bătălia” la care nu vrei să participi. Desigur, cea mai bună cale o reprezintă îndepărtarea de aceste personaje, dar nu întotdeauna situația o permite.

Când te accepți și te apreciezi poți să controlezi orice situație cu clasă, demnitate și respect. -Miranda Keer

clasic

A avea clasă în ziua de azi a devenit atât de rar încât oamenii confundă persoanele care o au, cu snobismul sau cu o persoană cu nasul pe sus. Mulți oameni nu mai au nimic în comun cu valorile, cu tăria de caracter, cu demnitatea care te fac om în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii doresc să impresioneze prin lucrurile pe care le achiziționează sau cu nivelul carierei la care au ajuns fără să se gândească la ridicolul la care se expun atunci când întâlnesc o persoană pentru care aceste lucruri, în lipsa bunului-simț, a modestiei și a demnității, sunt egale cu zero. Nu achizițiile sau statusul te fac important ci importanța pe care o acorzi moralității, demnității, clasei cu care treci prin viață.

Maturitatea reprezintă înțelegerea căror „bătălii” trebuie câștigate și acestea ar trebui să fie în fața cinstei, demnității, clasei și respectului de sine.

Maturitatea înseamnă înțelegerea în fața căror bătălii trebuie să pleci. O „victorie” nu ar trebui să te înjosească sau să-ți sacrifice demnitatea sau clasa.

Așadar, în fața răutății, nesimțirii, nu încercați să vă explicați valoarea celui care nu este dispus să o recunoască – este o totală pierdere de timp. Există oameni închiși, înguști la minte care se complac în limitarea lor și se mândresc cu ea. Acestor oameni nu se merită să le acordăm timp și interes. Timpul este o resursă foarte importantă și se oferă celor care cu adevărat merită.

A avea clasă este atunci când ai avea multe de spus, dar alegi să rămâi tăcut în fața idioților.

 

Sursă foto: Pinterest

Reclame

Arta de a trăi cu rafinament

A trăi este o artă, dar oare toți știm cu adevărat să trăim?

A fi fericit și împlinit este aspirația tuturor însă fiecare dintre noi are în minte propriul concept referitor la fericire și împlinire. Pentru unii aspirația cea mai profundă este să locuiască într-o casă luxoasă, înconjurați de grădini cu copaci și flori, piscine și mașini de ultimul tip și să aibă o carieră înfloritoare. Pentru alții, ceea ce îi face fericiți sunt nimic mai mult decât o stare sufletească împlinită, liniștită și dedicată lui Dumnezeu sau regăsirii interioare. Vedeți, totul pornește de la idei, de la nivelul spiritual de evoluție  al fiecăruia, de gradul de filozofare al fiecăruia, de percepția sa asupra vieții și implicit a importanței pe care o acordă diferitelor lucruri sau stări sufletești, dar și de mediul în care trăiește. Pentru cei săraci fericirea vine din lucruri mărunte precum asigurarea resurselor de apă și de mâncare și a unui acoperiș deasupra capului.

Desigur, fiecare are capacitatea de a se autodepăși indiferent de mediul în care s-a născut, iar dovada o reprezintă numeroasele cazuri în care oameni săraci și-au creat din nimic un nume, un imperiu.

simplitatea in decor

A trăi bine, frumos înseamnă să reușești să îți asiguri traiul și cele necesare acestuia fără „a călca pe cadavre”, fără a face nimic rău celuilalt. A trăi liber, cu simplitate, cu bunăvoință față de tot ce te înconjoară, cu respect față de propria persoană și față de ceilalți, a trăi în recunoștință față de ce avem, a trăi împăcat cu propriul sine și în armonie cu ceilalți este, cred, cel mai folositor pentru psihicul și viața cuiva.

Rafinamentul, conform Dincționarului de antonime, este opus vulgarității. A trăi deci o viață lipsită de vulgaritate este, cel puțin în zilele noastre, aspirația profundă a iubitorilor de bun-gust, discreție, finețe, delicatețe, simplitate, naturalețe.

O viață plină de împopoțonări, pompă, extravaganță, risipă și ostentație, îngâmfare, nesimțire, grosolănie, bârfă, răutate, invidie îndepărtează omul de la liniștea sufletească, de sine însuși.

Cum să trăim atunci o viață cu rafinament? Să ne uităm la definiția rafinamentului care, conform DEX online, spune că rafinamentul este „finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii.” Înțelegem deci, că a trăi cu rafinament înseamnă a duce o viață cu subtilitate în care omul și-a însușit un anumit grad de finețe și delicatețe. Asta înseamnă că trebuie să avem în vedere a ne dezvolta gustul pentru frumos, pentru ceea ce este delicat, subtil, „a fi treji” în permaneță și a acorda atenție detaliilor care ne îmbunătățesc calitativ viața. Acest lucru nu este la îndemâna tuturor deoarece oamenii, fiind atât de diferiți, nu dețin toți această calitate a subtilului, adică a cerceta profunzimea lucrurilor și însăși a vieții.

Tot dicționarul ne dezvăluie că oamenii subtili „tratează cu multă finețe, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înțeles, cere o mare ascuțime a minții.”  Așadar a trăi cu rafinament, nu este, conform credinței celor mai mulți dintre noi, sinonim cu a trăi în lux, opulență, lucruri scumpe și belșug sau avere nemărginită, ci a trăi ghidați de o profunzime și o atenție fină lucrurilor, întâmplărilor din viața de zi cu zi.

Cei mai mulți asociază greșit termenul rafinament cu luxul și opulența deoarece, sunt ghidați de sentimente diferite în funcție de gradul de dezvoltare spiritual. Se știe că cei mai mari înțelepți au pus mereu accent și importanță pe lucrurile spirituale și nu pe cele ce țin de avere de posesiune. Posesiunile, fie ele și neînsemnate, însclăvesc. Ne obligă să le protejăm, să le acordăm atenție, ceea ce contribuie la îndepărtarea atenției de la propriul sine și starea sa interioară. Bineînțeles, veți spune că fără lucruri nu putem trăi, sau, că este o exagerare să nu îți dorești anumite produse, însă gândiți-vă din alt punct de vedere – grija pe care le-o acordăm nu ne consumă oare timpul care este ireversibil? Timpul consumat îngrijirii unor lucruri inutile (și de câte lucruri ne-am putea descotorosi pentru a ne simplifica viața) ar putea fi investit în autodezvoltare prin orice prismă, fie că este vorba despre a călători sau a citi anumite cărți, a participa la seminarii sau a te întâlni cu mentori până la a te decide chiar să te muți într-o altă țară/un alt loc doar pentru a evolua spiritual.

imbraca-te simplu

În zilele noastre, să ai timp a ajuns să fie un lux. Să-ți bei cafeaua/ceaiul în liniște dimineața fără a te grăbi, a avea timp pentru a admira natura sau a contempla noi idei în timp ce privești norii trecând pe cer…iată o risipă de timp ar zice unii sau, luxul de a trăi din plin viața – pentru alții. Totul depinde de ochiul fiecăruia și de standardele sale.

A trăi cu rafinament înseamnă a alege calitatea. Atunci când ne hotărâm să achiziționăm ceva să o facem judecând acel obiect prin prisma calității sale punându-ne o serie de întrebări: este acest lucru clasic, simplu, ergonomic, rezistent, estetic ? Un obiect de calitate trebuie să ne satisfacă simțul vizual, sentimental și estetic. Cu cât este mai simplu sau lucrat de un meșter cu experiență și pasiune, cu atât are o mai mare valoare.

Anticii spuneau că nu-și permiteau să cumpere lucruri de proastă calitate: achizițiile trebuiau să aibă viață lungă.  – Dominique Loreau, Arta rafinamentului, pag 59

Rețineți că ceea ce consumăm sau ceea ce avem reflectă ceea ce suntem. Gândiți-vă la fericirea și micile satisfacții zilnice atunci când vine vorba de obiectele din căminul nostru, pe care suntem nevoiți să le folosim de nenumărate ori pe zi. Acestea trebuie să fie de calitate dacă vrem să eliminăm micile enervări legate de buna funcționare a lucrurilor.

Gustul pentru calitate se cultivă în timp, cercetând atent piața, meșteșugarii talentați, producătorii locali sau studiind despre artă, ergonomie, confort, funcționalitate etc. Atunci când mergeți undeva, într-o călătorie spre exemplu, și remarcați ceva care v-a încântat, nu ezitați să aflați mai multe despre acel lucru – cine e producătorul, de unde se poate achiziționa, din ce material este confecționat sau tehnica folosită în procesul de producție. Evitați supermarcheturile pe cât posibil deoarece, în ciuda multitudinii de opțiuni, calitatea acestora este îndoielnică.

Mi-a plăcut foarte mult opinia doamnei Dominique Loreau, autoarea cărții Arta rafinamentului, referitoare la bunul gust:

Gustul pentru simplitatea rafinată nu se poate cumpăra.

Este vorba despre ceea ce înseamnă cu adevărat educația primită acasă. Despre ce înseamnă să fii un om cu bun-simț, un om de valoare pentru care respectul este întotdeauna o prioritate. Spre exemplu, uitați-vă la imensa diferență care se observă la persoanele bogate. Cei proaspăt îmbogățiți își vor trăda imediat originea și educația primită în fața celor cu o educație aleasă. Primii vor vorbi întotdeauna tare, își vor expune cu ostentație obiectele pe care le venerează aducând mereu în discuție ceea ce posedă, nu și ceea ce sunt. Vor face repede comparații între tine și ei și se vor lăuda cu vacanțele în locurile exotice, sau excursiile în locuri faimoase și luxoase. Aceștia nu sunt nici pe departe oamenii simpli, oameni în a căror anturaj ai putea să reziști prea mult.

rafinament

Să ai gust! Iată o altă caracteristică a persoanelor rafinate. Gustul se poate educa pe parcursul vieții dacă există interes. Desigur, este nevoie de o anume sensibilitate a omului și dorință în acest sens. Expunerea la muzica de calitate și artă vor dezvolta copiilor o sensibilitate către finețe atât de valoroasă viitorilor adulți. Copiii care ascultă muzică ieftină, iar mediul lor este lipsit de artă vor deveni la maturitate grosolani și cu tendințe către vulgaritate afirmă autoarea cărții Totul despre creșterea copiilor, Helen Andelin.

Să fii manierat! Politețea aduce multe beneficii. Ea rafinează, te face mai atent la ceilalți și la modul cum empatizezi cu aceștia. A cunoaște regulile de bune maniere înseamnă a respecta oamenii din jur și modalitatea în care fiecare persoană trebuie tratată în orice circumstanță. Lipsa de respect, grosolănia, vulgaritatea, dorința de a epata și a impresiona cu orice preț denotă o persoană complexată, care se simte inferioară și o dovedește prin faptele sale. A fi preocupat de detalii precum aranjarea mesei, felul în care te prezinți la masă (îngrijit și decent, nu în pijamale spre exemplu), felul în care te comporți la masă, cum vorbești, cum mănânci, când începi masa și ce faci când ai terminat de mâncat – sunt doar câteva exemple de detalii care diferențiază o persoană rafinată de una nepoliticoasă. Să vorbești corect, să ai o postură a corpului potrivită, să ai încredere în tine, să acoperi gura atunci când râzi, să nu-ți verifici telefonul excesiv, să nu arăți cu degetul pentru a indica ceva – iată o multitudine de exemple ce țin de educație și cunoașterea bunelor maniere.

Persoanele cu clasă sunt discrete. În ciuda averii de care uneori acestea dispun, se poate remarca o atenție pentru simplitate, pentru eleganță, pentru naturalețe, delicatețe, finețe în gesturi, în vestimentație și în vorbe. Conversația cu acestea se remarcă printr-o tonalitate caldă, o blândețe și o politețe sinceră, fără a fi obositoare. Știu când să vorbească și când să tacă, ce întrebări să pună fără a fi indiscrete. De asemenea, sunt discrete în ceea ce privește vestimentația, bijuteriile, tunsoarea, obiectele pe care le dețin sau în privința planurilor de viitor. O persoană discretă se comportă cu diplomație și tact.

Rafinamentul se cultivă și prin călătorii. Desigur, este nevoie de timp și bani – două resurse prețioase. Există însă o diferență între a face turism și a călători din pasiune pentru a descoperi ceva ce nu o poți face decât într-un anume loc, spune Dominique Loreau. Spre exemplu călătoriile în India unde spiritual te îmbogățești atât de mult. Călătoriile trebuie să fie făcute cu profunzime, adică, nu te duci într-o destinație doar pentru a face câteva fotografii și a bifa pe hartă încă un loc văzut. Adevăratele călătorii sunt cele în care te interesezi de viața și de cultura locurilor pentru a înțelege, pentru a vedea viața și din alte puncte de vedere, pentru a încerca să te transpui în locul celor ce viețuiesc acolo și a asimila modul lor de a trăi și a privi viața prin prisma tuturor diferențelor și detaliilor care există între ceea ce ești tu și ceea ce sunt ei. Stilul de viață, cultura, istoria, mirosurile, tabieturile, mâncărurile și modul lor de preparare, viața spirituală – iată o multitudine de lucruri din care ne putem inspira pentru a ne dezvolta ca oameni. A te duce într-un loc pentru a învăța ceva nou (limba, istoria, gastronomia, etc.) respectând tot ce ține de acea locație reprezintă a călători cu adevărat și a dobândi un anume grad de rafinament. După orice călătorie nu mai putem fi la fel cu cei care am fost.

9355f5f6285452d4b1485c2043d7061f

A trăi cu rafinament implică și o carieră făcută din pasiune. A-ți dedica întreaga viață unei activități care îți aduce bucurie și bună dispoziție dimineața când te trezești este o viață trăită în fericire. A iubi autentic ceva sau pe cineva dă vieții rafinament fiindcă, numai atunci când sentimentele noastre sunt atât de sincere și de profunde, acel ceva sau cineva se transformă și ne transformă. Când iubești ceea ce faci investești tot ce ai mai bun pentru a crea ceva mai frumos și pentru a lăsa în urma ta amprenta unei viziuni duse la îndeplinire. Acest lucru ne transformă condiția inițială și implicit imaginea noastră în ochii celorlalți. Prin pasiune atingem cele mai înalte culmi ale fericirii.

Relațiile cu ceilalți și felul în care ne raportăm la ele trebuie să fie bazate pe autenticitate, sinceritate și bunătate. Astfel construim relații durabile și constructive. A ști cum să răspunzi unor provocări, a fi reținut în vorbe, a nu dezvălui totul despre tine, a nu spune tot ce gândești, a îndrăzni să refuzi ceva cu eleganță, a ști să eviți un conflict cu delicatețe înseamnă a elimina stresul iar acest lucru aduce pace interioară și timp pentru a te dedica unor cauze care merită cu adevărat. Cât de mizerabil este să participi la certuri, la critici sau la bârfe! Iată încă un strop de rafinament în ceea ce privește oamenii și delicatețea cu care ne învăluie cei care în schimbul unor critici sau discuții ridicole aleg să inspire sau să motiveze.

Lipsa stressului este poate cea mai mare dovadă de lux. A ști să petreci timp frumos cu tine însuți, fără a lăsa exteriorul să-ți modifice pacea interioară, a fi mereu liber și lipsit de orice constrângere, a-ți ține sub control întreaga viață și a avea libertatea și curajul de a schimba oricând ceea ce nu-ți mai aduce fericire înseamnă să trăiești în fericire. Cine nu poate trăi cu propria singurătate nu știe să profite de toate bucuriile vieții.

A nu te compara cu ceilați înseamnă că ai înțeles că în viață nu totul este despre competiție. Unicitatea cu care ne-am născut înseamnă că suntem incomparabili. Nu toți înțeleg aceste lucruri și-și fac singuri rău analizând ce face vecinul sau prietenii și astfel se aliniazăpe frecvențele stresului și a invidiei. Fiecare are propriul drum în viață și trăim așa cum alege fiecare. Comparațiile ne distrug, ne seacă de energie și nu aduc nimic folositor decât în cazul în care privim situația pozitiv, admirativ și alegând să ne inspirăm din viața altora pentru a ne autodepăși.

A alege să te dăruiești celorlalți, prin timpul și ajutorul tău înseamnă să contribui pozitiv la umanitate. A alege să faci bine în locul răului sau în locul indiferenței te va clasa cu siguranță pe o treaptă mai înaltă în dezvoltarea ta. Aici se rezumă totul, la a fi nu la a avea. Amabilitatea este o dovadă de rafinament pentru că, este nevoie de emoție pentru a dărui și pentru a te pune în locul celuilalt – o caracteristică des întâlnită la oamenii rafinați. Distinția, clasa, demnitatea, încrederea în sine, gustul pentru artă, pentru frumos, pentru eleganță și simplitate însoțit de o modestie și decență sunt caracteristici de avut în vedere atunci ne dorim să ne trăim viața cu rafinament.

În concluzie, arta de a trăi cu rafinament înseamnă a trăi detașat, confortabil cu tine însuți în orice loc te-ai afla, atât în singurătate cât și printre oameni, a trăi fără griji chiar și atunci când nu-ți mai rămâne nimic, a fi calm în orice situație deoarece stăpânești felul în care răspunzi la ceea ce vine spre tine. A privi totul cu o anume sensibilitate și maturitate alegând să aduci în viața ta doar lucrurile care se armonizează între ele și se contopesc cu propriul eu. Să ai bun-gust pentru frumos, simplu, sensibil, armonios, să ai bun-gust în a face o glumă, în a-ți selecta oamenii cu care te înconjori sau în a-ți petrece timpul cu folos, să ai în vedere esența lucrurilor și o apreciere justă a acestora, să acorzi atenție valorilor, a alege să-ți trăiești viața pe deplin în libertate și simplitate și modestie. Să știi să folosești puținul cu stil, a fi cumpătat, echilibrat și a ști să cheltuiești inteligent. A te respecta și a-i respecta pe ceilalți, a fi politicos, integru și demn de toată stima. A fi preocupat în a fi și mai puțin de a avea.

 

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

 

Bibliografie:

Arta rafinamentului – Dominique Loreau, Editura Baroque Books & Arts, 2017

https://dexonline.ro/definitie/rafinament

https://dexonline.ro/definitie/subtil

https://elegantwoman.org/refinement-qualities-of-an-elegant-woman

 

 

Sursă foto Pinterest

Bun-simț

bunul simt