Cum să fii un gentleman – 21 de sfaturi pentru domni

gentlemen

 1. Un gentleman se ridică atunci când în încăpere intră o doamnă. El se ridică de la masă atunci când este prezentat unui oaspete. Un domn se remarcă prin respectul față de cealaltă persoană și prin faptul că îi pasă.

2. Un gentleman va ocupa locul dinspre stradă pentru a-și proteja partenera. Acest gest este făcut de oricare domn care însoțește o persoană de sex feminin și semnifică protecția pe care i-o oferă indiferent ce se poate întâmpla.

3. Un gentleman deschide ușa unei doamne.  Un bărbat modern ajută o femeie să intre sau să iasă dintr-un local, să urce sau să coboare dintr-o mașină. Nu este un gest care denotă slăbiciunea unei femei ci, afecțiunea și respectul pentru aceasta.

4. Un gentleman nu critică niciodată masa oferită de gazdă. Este extrem de ofensator să faci comentarii negative cu privire la felul de mâncare pe care gazda l-a oferit. Dacă nu îi place întreg meniul, un domn va fi discret și va lăuda gazda pentru efortul depus.

5. Un gentleman nu râde exagerat pentru a atrage atenția. Un gentleman atrage atenția prin caracterul său puternic.

Râsul frecvent și zgomotos este caracteristic proștilor și a proastelor maniere. (Arta de a deveni un om de societate și un gentleman, 1746)

6. Un gentleman oferă poziția cea mai bună la o masă unei femei și o ajută cu scaunul. O doamnă va ocupa locul care îi permite să vadă întreaga încăpere sau cea mai frumoasă priveliște. Atunci când partenera se așează, un domn va trage ușor scaunul, iar în timp ce ea se așează îl împinge înapoi către masă.

7. Un gentleman ajută întotdeauna o doamnă cu haina. Fie că partenera dorește să-și lase haina când ajunge într-un local sau să se îmbrace cu ea la plecare, un domn este responsabil să facă această sarcină mai ușoară. Este un semn de mare protecție și gentilitate față de o persoană de sex feminin să o ajuți în acest moment cheie care va stârni cu siguranță admirație.

8. Un gentleman așteaptă rândul său la masă până ce toate doamnele și-au ocupat locurile. Este nepoliticos și lipsit de rafinament să te așezi pe scaun înaintea unei femei sau, să o lași să se ocupe singură de haină și de scaun.

9. Un gentleman nu merge niciodată înaintea unei femei pe stradă. Este nepoliticos ca atunci când cei doi merg pe stradă, un bărbat să meargă singur înaintea ei. Dacă urcă scările, un gentleman va rămâne în spate pentru a o ajuta într-o eventuală alunecare, dar va prefera să urce primul dacă ea poartă mini.

10. Un gentleman oferă scaunul unei femei. Dacă într-o încăpere nu mai este alt scaun, un domn, din politețe, îl va lăsa la dispoziția doamnei.

11. Un gentleman ajută la căratul bagajelor. Un domn manierat ajută întotdeauna o femeie să care bagajul, dă o mână de ajutor celor în vârstă să le ducă plasele și va contribui cu așezatul valizelor pasagerilor din avion/tren în compartimentele de deasupra capului.

12. Un gentleman preia controlul. Mai ales la prima întâlnire, domnul va fi cel care ia inițiativa în legătură cu tot și se asigură că totul decurge perfect. El va propune locul de întâlnire, se va asigura de deplasarea partenerei, va face o rezervare la un restaurant și va face comanda, fără însă a avea alte așteptări.

13. Când plouă, un gentleman ține umbrela. Cu riscul de a rămâne în ploaie și a se uda, un domn va oferi umbrela sa unei femei pentru a o proteja. De asemenea, un gentleman poartă mereu la el o umbrelă, fie că o ascunde în mașină sau în geanta de serviciu, el este pregătit mereu pentru ce-i mai rău.

14. Un gentleman conduce o femeie acasă sau măcar până la mașină. Un adevărat domn se preocupă de siguranța unei femei și o însoțește pentru a evita eventualele situații neplăcute.

15. Un gentleman păstrează un secret ce i-a fost încredințat. Dacă partenera sa i-a confesat un secret îl va păstra cu sfințenie, din respect pentru încrederea ei.

16. Un gentleman ofera haina lui. Dacă afară este frig, un bărbat ia inițiativa de a oferi haina sa partenerei.

17. Un gentleman ascultă. Un adevărat bărbat își ascultă partenera din dorința de a o cunoaște mai bine. El este prezent în discuții și dovedește că stăpânește arta conversației.

A fi un bun ascultător este la fel de indispensabil ca a fi un bun orator.

18. Un gentleman este punctual. Nu va da vina pe trafic pentru a-și motiva întârzierea, ci este un bun organizator al timpului său. Un gentleman se ține de cuvânt întotdeauna pentru a ajunge la ora stabilită, fără să determine o femeie să îl aștepte.

19. Un gentleman este generos cu complimentele. El știe că o femeie a acordat destul timp pentru a se aranja și va face un compliment referitor la aspectul ei. Desigur, nu va face glume proaste legate de nesiguranța ei pentru că, acest gest este specific snobilor.

20. Un gentleman nu jignește și nu lovește niciodată o femeie. Indiferent de situație un gentlemen se respectă destul de mult încât să nu ajungă cea mai mare brută. Niciun motiv din lume nu îți poate permite să abuzezi de puterea fizică pentru a lovi sexul slab.

…cel mai mare om de stat ar fi considerat, pe bună dreptate, o brută dacă ar lovi vreodată o femeie. (Martine’s Handbook, 1866)

21. Un gentleman cere mâna viitoarei soții tatălui ei. Acest gest cavaleresc nu este deloc demodat, ci denotă o educație aleasă și un mare respect pentru familia iubitei.

A fi un gentleman, este cu siguranță o artă pe care, mulți dintre bărbații moderni de azi nu o dețin și pare că nu sunt interesați în a o asimila. A cunoaște regulile de etichetă pentru un domn poate părea destul de dificil dar, este în continuare semnul unei educații alese și dovada unui mare caracter.

Cu siguranță, a cunoaște toate regulile de etichetă, va impresiona o femeie și va determina admirația sa. De cele mai multe ori, șarmul unui bărbat stă într-un comportament respectuos combinat cu simțul umorului, siguranță de sine și  condimentat cu  vaste cunoștințe din variate domenii.

Alege valoarea. Alege să fii un gentleman!

Text inspirat din  The GoodGuySwag

Sursă foto

Anunțuri

25 de gânduri despre &8222;Cum să fii un gentleman – 21 de sfaturi pentru domni&8221;

  1. Punctul 9 este parțial greșit, bărbatul este cu o treaptă înainte la urcatul scărilor și cu o treaptă în urmă la coborâtul scărilor, indiferent de costumația femeii de lângă.

  2. Madalin te inseli. Punctul (si) 9 este corect. In fine, uzante diferite in societati diferite. Dar conform codului de bune maniere este corect.

  3. Conform Codului de bune maniere continui să te contrazic, nu-l am în față. dar imaginează-ți că vezi un cuplu, femeia-și ridică fusta să urce pe treapta superioară, bărbatul e în spate, acesta unde se uită? La un moment dat, femeia se împiedică și pică pe spate, bărbatul de ce o ține? de partea dorsală bănuiesc…….apoi imaginează-ți bărbatul fiind în față, cu o mână ține femeia și aceasta se împiedică…nu e mai practic, ochii lui unde sunt? …..domnule din înalta societate.

      1. Sal. As dori si cele 14 porunci (SFATURI) pe care trebuie sa le indeplineasca femeia matriarhatului zilelor noastre ca sa fie o „gentlemana”.
        MISOGINUL.

  4. Partea cu scarile din punctul 9 e aiurea (sau traducerea din engleza e aiurea)…
    Ce legatura are vestimentatia cu pozitia la urcatul scarilor??? Ce inseamna mini (cati cm) ?
    Mie mi se pare normal ca un gentleman sa isi ofere bratul doamnei, pentru sprijin, la urcatul / coboratul scarilor.

    La punctul 3, barbatul intra intotdeauna primul intr-un local / restaurant / bar / crasma 🙂

  5. Nu vreau sa intru in polemici pt. punctul 9 dar cred ca pe cat posibil, daca scarile o permit ,barbatul ar trebui sa stea langa femeie oferindu-i bratul….nu poti anticipa daca va cadea in fata sau va aluneca pe spate…. In fond e vorba de protectia pe care trebuie sa i-o ofere un gentlman. Iar femeia care vine in mini atat de scurt incat sa nu poti urca scarile in spatele ei la o intalnire sigur nu are nevoie de un gentlman!

  6. Conform Codului Bunelor Maniere, barbatul este cel care intra primul intr-un local, restaurant. Conform regulilor bunului simt barbatul este primul care intra intr-o scara de bloc intunecoasa, intr-un apartament in care lumina este stinsa sau intr-o padure plina cu ursi, nu din motive legate de discriminare, ci din motive protective.

  7. Codul se refera la a fi gentleman in orice situatie. Punctul 9 se refera la faptul ca, in majoritatea statelor lumii (si mai putin in lumea araba) regula este ca femeia sa mearga intotdeauna inainte. Prin sugestia ca, in functie de vestimentatia femeii, barbatul sa treaca inainte la urcatul scarilor, nu face decat sa intareasca ideea ca un gentleman trebuie sa se adapteze si situatiilor delicate, micilor exceptii de la regula, pentru a nu face femeile in compania carora se afla sa se simta ofensate.

  8. A fi gentleman în ziua de azi nu mai este posibil. Nu mai sunt femeile de alta data care sa înțeleagă gesturile frumoase ale unui bărbat. Domnișoarele ies în cluburi și devin distilerii adică ajung sa aibă sânge în alcool și nu alcool în sânge, după care înjură și poate chiar lovesc bărbații. Atunci sa vedem gentleman-ul adevărat cum se descurca. Succes!

    1. Un gentleman e gentleman in orice ocazie. Poate si domnisoarele din ziua de azi ar fi altfel daca ar exista mai multi domni 🙂 Sa va dau doua exemple din experienta mea: o data am deschis usa unui magazin unei mamici cu copilasul in carucior . Femeia mi-a multumit si a iesit, dar pana sa apuc eu sa fac un pas sa intru, a intrat „un domn” inaintea mea. Probabil o fi crezut ca sunt portareasa 🙂 Alta faza a fost cand varul meu mi-a deschis usa masinii. Am banuit ca o fi avand ceva bagaje pe bancheta din spate si am asteptat rabdatoare sa le transfere in portbagaj. La un moment dat l-am intrebat ce face, pt. ca stateam fata in fata si fiecare astepta. El astepta sa urc in masina 🙂 Nu tin minte alta ocazie in care un barbat sa-mi fi deschis usa masinii. Am patit si ca am mers cu un barbat intr-un local si cand am intrat, s-a nimerit sa fiu eu prima. Replica lui imediata a fost ceva de genul „trebuia sa intru eu primul, dar acum asa s-a intamplat”. S-a intamplat pt. ca eram prinsi in conversatie si pana sa apuce el sa intre, intrasem eu prima. Dar am apreciat ca si-a dat seama. Asa ca, dragi barbati, nu renuntati la bunele maniere cu gandul ca femeile oricum nu apreciaza.
      Si intr-adevar, un gentleman probabil nu ar iesi cu o astfel de „distilerie” 🙂

  9. Un gentleman in ziua de azi este egal cu un prost.nimeni nu mai apreciaza asa ceva.pentru domnisoare e de ajuns sa ai un „bmw” si esti gentleman.

    1. incepi a fi un gentleman in primul rand prin a avea cei 7 ani de acasa, apoi te mai modelezi cu trecerea timpului. daca pentru multi timpul pe care l-au petrecut parintii cu cresterea noastra inseamna a fi un prost, e grav dupa parerea mea. asta este gandire de cartier. prin comportamentul tau arati ca ai respect fata de tine in primul rand, iar apoi fata de parinti. legat de majoritatea domnisoarelor din ziua de astazi, da ai dreptate, s-a mai schimbat mentalitatea. trebuie sa ai minim un logan. de ce? ne strica mass-media. dar nu cred ca vrei sa ai langa tine o fetita, ci o femeie.

  10. Un gentleman va fi întotdeauna apreciat de o doamna și va atrage privirile celor din jur cu un comportament corect în societate. Printr-un comportament „frumos” un gentleman se respecta mai întâi pe sine! În compania unui gentelmen, femeie se simte protejata și respectata, sunt fericita ca soțul meu a fost și „este”(în amintirile mele) un adevărat gentleman.
    Felicitări bărbaților care stiu și respecta bunele maniere, bărbaților care sunt gentlemani.
    Sa aveți o zi frumoasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s