Sărutatul mâinii

Sărutatul mâinii este un gest care arată curtoazie, politețe, respect și chiar devotament din partea bărbaților pentru femei, din partea studentului pentru maestrul său, ori din partea copiilor pentru părinții sau bunicii săi.

În unele culturi este convențional sărutul ca formă de salut și reprezintă curtoazie, respect sau admirație. Forma cea mai populară este cea de sărutare a mâinii ca gest de galanterie și cochetărie.

Sărutul poate reprezenta loialitate și subordonare mai ales în aristocrație, case regale, unele societăți religioase, masonice sau frății. Aceste săruturi pot reprezenta subordonarea și neatentarea la puterea și rangul pe care o deține cel ce primește sărutul. În aceste cazuri se sărută mâna, bijuteriile, hainele sau picioarele.

În unele țări sau culturi sărutul este doar o formă de salut între persoanele apropiate sau mai puțin apropiate. Tipurile de săruturi ca formă de salut sunt:

  • sărutul pe obraz, practică comună în America Latină și Europa;
  • sărutul pe ambii obraji, des folosită în Argentina, Brazilia, Spania, Franța, Portugalia;
  • sărutarea mâinii, un gest al aristocrației, al caselor regale, al misiunilor diplomatice, al clerului, de curtoazie, galanterie (în decădere, folosit mai ales în mediul rural) și ca salutare a persoanelor bătrâne sau cu diferite forme de handicap;
  • sărutarea pe gură, în unele comunități din Rusia, bărbații se salută dându-și un sărut pe buze.

A săruta mâna unei doamne este considerat un gest foarte respectuos de salut din partea unui domn.

Aceasta practică își are originea în regiunea polono-lituaniană și a instanțelor spaniole a secolelor 17 și 18. Gestul încă se mai practică în Europa Centrala și cea de Est, în țări precum: Polonia, Austria, Ungaria, Slovacia, România și Rusia. În mod tradițional, femeia era cea care întindea prima mâna unui bărbat spre a fi sărutata, iar ea avea același status social ca al bărbatului. Un gest de mare impolitețe era să refuzi mâna întinsă a unei doamne.

A refuza mâna întinsă denotă un gest, nu doar de proastă creștere, dar și o mare aroganță și nesimțire, indiferent de statutul unei persoane în societate, dat cu atât mai mult cu cât aceasta se află pe treptele superioare ale societății.

În secolele 18 – 19, a săruta mâna unui bărbat sau inelul acestuia indica un semn de respect și recunoaștere a autorității și a rangului superior.

Astăzi gestul nu este foarte comun în țările din nordul Europei. Sărutatul mâinii a fost înlocuit cu sărutul pe obraz sau cu strângerea mâinii. Sărutatul mâinii rămâne astăzi un gest romantic inițiat de către bărbat.

French President Chirac saruta mana Laurei Bush

Foto: Președintele Chirac sărutând mâna Laurei Bush

Cum se sărută mâna?

  • În general, numai femeilor respectabile li se sărută mâna;
  • Nu se sărută mâna pe o mănușă sau peste masă;
  • Doamna întinde mâna dreaptă spre domnul care o salută; domnul se apleacă ușor pentru a o atinge cu buzele sau a se preface ca o atinge;
  • Nu se exagerează cu sărutul mâinii: un singur sărut este suficient;
  • Nu se sărută mâna de jos până sus;
  • Nu se umezește mâna celui sărutat;
  • Nu se glumește pe seama acestui gest.

Sursa foto

Surse text:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hand-kissing

http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83rut

Un gând despre &8222;Sărutatul mâinii&8221;

Lasă un comentariu