Bune maniere pentru părinți – autoritatea respectuoasă

Să-i respectăm pe copii înseamnă să le înțelegem stadiul de dezvoltare, nu să reacționăm la comportamentul lor ca și cum ar fi adulți, la fel ca noi.

Părinții, în relația cu copiii lor, trebuie să dea dovadă de autoritate respectuoasă, așa cum ne sfătuiește Janet Lansbury, în cartea Nu există copii răi. Copiii au nevoie de reguli și limite pentru a înțelege ce este bine și ce este rău. Unii părinți greșesc prin a fi prea severi, prea autoritari sau chiar agresivi, iar alții trec în cealaltă extremă, permițând orice copilului, pentru a nu-l supăra și a nu face vreo scenă neplăcută. Ambele reacții sunt nepotrivite deoarece, copilul fiind mult prea mic pentru a avea capacitatea de a înțelege situațiile, stările, emoțiile și de a exprima pe deplin ceea ce simte, îi vor rămâne neclare aceste noțiuni și va repeta un comportament nepotrivit (din punctul nostru de vedere) până când va considera că lecția a fost învățată.

 

De multe ori, părinții se confruntă cu un comportament inadecvat al copilului în public și se simt neputincioși atunci când trebuie să-l liniștească. Din nevoia de limite și din incapacitatea copilului de a exprima ce are nevoie, copilul găsește acest mod de exprimare singurul care ar atrage atenția îngrijitorului că ar avea nevoie de ceva. Acest ceva, de obicei, este un somn liniștitor, o îmbrățișare sau mai multă atenție și implicare din partea părinților. Țipetele, trântitul pe jos, lovitul cu mâinile sau aruncatul cu obiecte în jur trebuie interpretate, în cazul copiilor foarte mici, sub mesajul Sunt obosit, vreau să dorm, sau M-am plictisit, vreau atenție.

Sub nicio formă nu trebuie pedepsiți copiii care sunt agitați sau țipă. Impresionabili, încă aflați în procesul de formare și adaptare la mediul înconjurător, ei se simt copleșiți de emoții, pe care nu știu să le exprime. Disciplina trebuie aplicată însă, cu blândețe. Chiar dacă copilul nu ascultă de regulile impuse de părinte, o face sub impulsul copleșitor de a le încălca tocmai pentru că, în același timp simte o nevoie acută și contradictorie de a fi în siguranță.

 

Lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență. – Magda Gerber

Atitudinea noastră în fața copilului este totul. Noi suntem modelul copilului și reacțiile noastre vor defini pe viitor reacțiile acestuia.  Vom reacționa abuziv, va reacționa și el abuziv; vom reacționa cu calm și fermitate – va reacționa și el la fel pe viitor în situații similare. Autoritatea noastră trebuie să fie bazată pe sinceritate, respect și empatie. Sugestiile pe care Janet Lansbury ni le oferă în cartea sa Nu există copii răi, le-am găsit extrem de folositoare. Iată câteva dintre sugestii:

  • Stabiliți o rutină zilnică. Rutina zilnică previzibilă ajută bebelușii și copiii mici să poată anticipa activitățile și ceea ce așteptăm de la el.
  • Vorbiți-i la persoana I. În comunicare este întotdeauna nevoie de interacțiune directă. Atunci când ne adresăm cu mami și tati în loc de eu și tu, copiii pierd această interacțiune directă, iar mesajul își pierde claritatea și chiar importanța.
  • Răspundeți cu calm imediat, ca un director general. Autoritatea unui director este imediat resimțită de către subalterni. La fel trebuie să fie și relația părinte-copil atunci când acesta din urmă se comportă inadecvat. Un director nu-și arată nesiguranța, teama, furia sau emoțiile în fața angajaților. Dimpotrivă, acesta insuflă încredere și instrucțiuni precise și clare. Fără prea multe cuvinte sau explicații pentru a pierde mesajul direct, un copil va recepta mult mai ușor dacă îi spunem exact ce așteptăm de la el pe scurt. Încercați Nu ai voie să faci asta; dacă o mai faci o dată va trebui să îți iau obiectul din mână/va trebui să plecăm etc. Un ton natural acompaniat de blocarea acțiunii cu mâinile este răspunsul cel mai bun, ne sugerează autoarea. (Funcționează, vă spun din proprie experiență).
  • Nu luați personal comportamentul inadecvat și nu vă arătați teama. Copiii simt emoțiile părinților, iar nesiguranța le va da și mai multă îndrăzneală să continue un comportament obraznic.

Copiii mici testează limitele pentru a-și clarifica regulile.

  • Nu pedepsiți copilul pe motiv că plânge. Un copil nu plânge degeaba niciodată. Plânsul este singura lui modalitate de a-și exprima sentimentele, oboseala și cel mai adesea, faptul că nu a fost înțeles. Nu-i interziceți exprimarea emoțiilor. Oricât de obosiți ați fi respirați adânc și amintiți-vă că aveți de a face cu un bebeluș care nu știe să reacționeze încă precum un adult. Acordați-i înțelegere, dragoste și mai multă răbdare. În aceste momente are nevoie de și mai multă afecțiune din partea noastră pentru a se simți iubit și în siguranță.
  • Nu lăsați singur un copil care plânge. Nevoia de siguranță de care are atât de multă nevoie este eliminată atunci când suntem indiferenți în fața suferinței bebelușului. Un copil ignorat va avea traume. Copiii sunt total dependenți de părinți și ei conștientizează acest lucru. Ei nu-și doresc decât dragoste, atenție să timpul nostru pentru a-i ajuta să înțeleagă cum funcționează această lume.
  • Fără manipulări. Un copil căruia i se distrage atenția de la o situație către o alta, pe motiv că plânge sau țipă, se va simți manipulat și nedreptățit. Trebuie oferită o explicație prin mesaje scurte, pe înțelesul copilului. Astfel, va fi mult mai ușor pentru el să accepte o situație, decât să fie transferat cu forța în altă direcție. Distragerea atenției poate fi dăunătoare, deoarece subminează inteligența înnăscută a copilului. Copiii au și ei nevoie de conflicte cu cei de vârsta lui pentru a învăța cum să se descurce în situații similare pe viitor și nu să le evite. De exemplu, atunci când doi copii se ceartă pentru aceeași jucărie, nu este recomandat ca pe unul dintre ei să-l forțăm să facă altceva. Este ca și în cazul unui conflict între adulți; l-ați trimite pe unul dintre ei să spele podele? Cu siguranță că nu a-ți făcut niciodată asta. Iată ce ne sfătuiește Janet Lansbury în acest caz: respirăm, rămânem calmi dar empatici și fermi. Descrieți mai degrabă ce simte un copil: frustrare, copleșire, etc. Nu permiteți lovirea copiilor și fiți gata să interveniți.
  • Nu plesniți/loviți niciodată un copil. Agresivitatea naște agresivitate. Un copil lovit învață să lovească și cel mai probabil va deveni agresiv. Primii ani sunt definitorii în conturarea caracterului iar agresivitatea nu trebuie practicată sub nicio formă. Indiferent ce ar face, reacția noastră trebuie să fie fermă, să spunem clar și Nu copilului, pentru a nu-l obișnui cu răsfățul și faptul că i se poate permite orice. Nu va distinge niciodată binele de rău, dreptatea și ce-i prea mult.
  • Oferiți-i alternative. Lăsați copilul să decidă punându-i la dispoziție posibilitatea de a alege între două opțiuni. Se va simți respectat.
  • Validați punctul de vedere al copilului. Un copil reacționează nervos atunci când nu-i iese ceva sau este neînțeles. Oferiți-i încurajare în momentele în care se confruntă cu o problemă pentru a-l obișnui cu perseverența și nu abandonul problemei. Cea mai sigură modalitate de calmare este Atunci când vrea să facă ceva ce ar fi periculos pentru el (să traverseze în fugă strada, etc.) Spuneți-i Ai vrut să traversezi strada dar nu te pot lăsa să te calce mașinile. Întâi trebuie să ne asigurăm. Vom traversa împreună. 
  • Susțineți-i curiozitatea. Copiii vor încerca fără frică să-și depășească limitele astfel că îi vom surprinde foarte des cățărându-se peste tot sau jucându-se cu lucruri nu cu jucării. Instinctul de explorare este foarte intens la copii și este foarte sănătos. Dar instinctul nostru, cel mai adesea, este să-i întrerupem repede activitatea, iar acest lucru nu este benefic dezvoltării lui. În loc sa-i luăm brusc din mână lucrurile sau să-i interzicem cățăratul, mai bine stăm lângă el să-l sprijinim, explicându-i fiecare lucru în parte sau fiindu-i alături atunci când dorește să vadă lumea de la înălțime. Se va simți respectat, susținut și înțeles iar el va dobândi experiență și va căpăta noi abilități care-l vor ajuta să cunoască mediul înconjurător. De asemenea, stima de sine nu-i va fi afectată astfel.
  • Mulțumiți-i. Dacă doriți un copil care să coopereze cu voi și să fie respectuos, mulțumiți-i pentru orice gest mărunt. Fie că vă aduce ceva ce i-ați cerut sau urmează o instrucțiune simplă pe care i-ați cerut-o, el va face la fel în interacțiunea cu oamenii.
  • Înlocuiți obișnuitul Bravo, cu observații pozitive referitoare la progresul său.

Meseria de părinte este poate cea mai grea și solicitantă, mai ales atunci când trebuie să disciplinăm copiii și să le oferim în același timp sentimentul de siguranță și dragoste de care au atâta nevoie. Pentru un copil respectuos și un viitor adult calm și matur baza o constă modelul de parenting din primii ani de viață. Felul în care alegem să reacționăm ne definește și îi va defini pe copii de-a lungul vieții. Nu uitați niciodată că fiecare cuvânt, fiecare privire, fiecare experiență trăită se întipăresc adânc în mintea copiilor…

Sursă foto Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache Katsouraki

Reclame

Ce este un gentleman?

A fi un gentleman este un țel care merită. – Orlando Bloom

Am început cu acest citat pentru a sublinia importanța acestei caracteristici a unui bărbat, atât de mult dorită de către toate doamnele… Un bărbat adevărat trebuie să fie un gentleman. Dar ce înseamnă mai exact A fi un gentleman?

gentleman

Origine

Termenul gentleman își are originea în engleza medievală, între 1225-1275, (în sensul „om de naștere nobilă”): de la blând + om, traducândă-se gentilz hom în franceza veche. În termenul ulterior, noțiunea a denotat un bărbat dintr-o familie bună (mai ales unul îndreptățit la o stemă), dar nu și al nobilimii. (sursa)

Gentleman este compus din cuvintele gentle + man, semnificând un bărbat gentil (blând). A fi gentil se referă la a fi amabil, politicos, curtenitor, drăguț, la a ști să te faci plăcut. Termenul de proveniență latină, gentilis, a fost inițial tradus în documentele englezo-latine ca generosus, conform Enciclopedia Britanica. Semnificația cuvântului gentil semnifica la origine un anumit status social, și a fost foarte devreme asociat cu standardul manierelor care derivă din acel statut. Astfel, un gentleman trebuie să însușească „acel respect de sine și rafinament intelectual care se manifestă în maniere nestratite și delicate”.

„Într-un alt sens, a fi un domn înseamnă a trata pe alții, mai ales pe femei, într-o manieră respectuoasă și fără a avantaja sau a împinge pe alții să facă lucruri pe care nu doresc să le facă.”(sursa)

Dictionary.com ne oferă o descriere a unui gentleman: un bărbat civilizat, educat, sensibil sau manierat.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române din 2009, un gentleman reprezintă un „bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins.” O altă descriere o găsim în Dicționarul de Neologisme, 1986 care, prezintă următoarea semnificație pentru termenul gentleman: „Om cu maniere alese și cu caracter frumos.” Și NODEX, 2002 ne vine în ajutor cu o altă definiție: „Persoană care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom.”

Așadar, conform dicționarului, pentru ca un bărbat să fie considerat un gentleman, acesta trebuie să fie foarte atent la manierele sale, să cunoască regulile de etichetă și să fie un om cu un caracter deosebit.

Un gentleman, în concepția modernă trebuie să fie amabil cu toată lumea, să știe să se comporte în orice situație astfel încât să lase o impresie bună. Un gentleman are cunoștințe în ceea ce privește codul vestimentar și protocolul. Dar un gentleman trebuie să fie mai mult decât să știe în ce parte a farfuriei stă o furculiță sau ce să facă dacă aceasta cade jos la restaurant. El trebuie să fie atent mai mult la caracterul său și anume la respectul față de sine și față de ceilalți. Să pună preț pe demnitate înainte de orice, pe stăpânirea de sine în situații critice.

Un domn trebuie să fie prietenos, independent și loial. Înțelege situațiile când prezența sa este inutilă sau dimpotrivă, când trebuie să ia atitudine. El știe că nu agresivitatea îl face bărbat ci, mai degrabă, înțelepciunea cu care reacționează atunci când este provocat. Are o permanentă orientare către a fi just în situațiile de zi cu zi. Pentru el dreptatea este mai importantă decât a avea dreptate. Și a recunoaște că a greșit face dintr-un bărbat obișnuit un domn.

Un adevărat bărbat nu dezvăluie problemele familiale și știe să țină un secret. Nu se laudă și nu încearcă să atragă cu orice preț atenția asupra lui pentru că, știe că astfel ar deveni penibil. Este respectuos față de toată lumea, indiferent de poziția socială, religie, rasă, gen sau orientări politice. Este la curent cu ce se întâmplă în lume și încearcă să găsească soluții și, chiar să se implice atât cât îi este posibil pentru a lăsa, acolo pe unde a trecut, lumea putin mai bună.

Un gentleman este un bărbat independent, echilibrat care dă dovadă prin viața pe care o are, că poate fi considerat un model demn de urmat. Dar, pentru aceasta este nevoie de educație și de un real interes în a deveni cea mai bună variantă a sa…

Voi, dragi bărbați, ce țel v-ați propus pentru anul viitor?

 

Sursa foto Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache-Katsouraki

Clasă și demnitate

Valorile care definesc o persoană sunt date de tăria de caracter și de reacția potrivită în fața provocărilor vieții. În fața încercărilor la care suntem supuși ies la iveală adevăratele laturi ale unei persoane, caracterul sau dimpotrivă – lipsa acestuia.

Oamenii cedează de prea multe ori și prea ușor în confruntarea cu cei lipsiți de orice respect. Ajung să argumenteze cu aceștia și să le dovedească cine are dreptate dar sfârșesc prin a fi împroșcați rău cu noroi. Experiența în nesimțire și tupeul acestora te trag întotdeauna la nivelul lor. Ne lovim mereu de persoane încărcate de energie negativă care nu suportă să vadă strălucirea altuia și se agață de aceștia pentru a-i trage în jos la nivelul lor grotesc în care s-au obișnuit să se scalde. Invidia, răutatea, bârfa, cârcoteala, critica neproductivă a celor din jur orbesc sufletul și ochii minții oamenilor făcându-i orbi în fața frumosului, a demnității, a adevărului, a moralității, a demnității, negând toate aceste calități atunci când cineva le posedă. Este o dovadă a biruinței răului asupra binelui în lupta interioară a celor care se compromit în a se alinia pe frecvențele joase ale instinctelor negative. În confruntarea cu aceștia trebuie să avem în minte mereu demnitatea noastră. Dacă am avea ca scop curajul de a pune demnitatea înaintea a orice, lumea ar deveni un loc mai bun. Dar cei mai mulți se coboară la a argumenta cu o persoană care nu are capacitatea de a le recunoaște valoarea și frumusețea.

Este greșit să acorzi importanță și timp unor persoane care în mod vădit vor să te tragă în jos prin fel de fel de provocări. A-ți păstra calmul și demnitatea în aceste momente este esențial pentru a câștiga „bătălia” la care nu vrei să participi. Desigur, cea mai bună cale o reprezintă îndepărtarea de aceste personaje, dar nu întotdeauna situația o permite.

Când te accepți și te apreciezi poți să controlezi orice situație cu clasă, demnitate și respect. -Miranda Keer

clasic

A avea clasă în ziua de azi a devenit atât de rar încât oamenii confundă persoanele care o au, cu snobismul sau cu o persoană cu nasul pe sus. Mulți oameni nu mai au nimic în comun cu valorile, cu tăria de caracter, cu demnitatea care te fac om în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii doresc să impresioneze prin lucrurile pe care le achiziționează sau cu nivelul carierei la care au ajuns fără să se gândească la ridicolul la care se expun atunci când întâlnesc o persoană pentru care aceste lucruri, în lipsa bunului-simț, a modestiei și a demnității, sunt egale cu zero. Nu achizițiile sau status-ul te fac important ci importanța pe care o acorzi moralității, demnității, clasei cu care treci prin viață.

Maturitatea reprezintă înțelegerea căror „bătălii” trebuie câștigate și acestea ar trebui să fie în fața cinstei, demnității, clasei și respectului de sine.

Maturitatea înseamnă înțelegerea în fața căror bătălii trebuie să pleci. O „victorie” nu ar trebui să te înjosească sau să-ți sacrifice demnitatea sau clasa.

Așadar, în fața răutății, nesimțirii, nu încercați să vă explicați valoarea celui care nu este dispus să o recunoască – este o totală pierdere de timp. Există oameni închiși, înguști la minte care se complac în limitarea lor și se mândresc cu ea. Acestor oameni nu se merită să le acordăm timp și interes. Timpul este o resursă foarte importantă și se oferă celor care cu adevărat merită.

A avea clasă este atunci când ai avea multe de spus, dar alegi să rămâi tăcut în fața idioților.

 

Sursă foto: Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache – Katsouraki