Bune maniere pentru părinți – autoritatea respectuoasă

Să-i respectăm pe copii înseamnă să le înțelegem stadiul de dezvoltare, nu să reacționăm la comportamentul lor ca și cum ar fi adulți, la fel ca noi.

Părinții, în relația cu copiii lor, trebuie să dea dovadă de autoritate respectuoasă, așa cum ne sfătuiește Janet Lansbury, în cartea Nu există copii răi. Copiii au nevoie de reguli și limite pentru a înțelege ce este bine și ce este rău. Unii părinți greșesc prin a fi prea severi, prea autoritari sau chiar agresivi, iar alții trec în cealaltă extremă, permițând orice copilului, pentru a nu-l supăra și a nu face vreo scenă neplăcută. Ambele reacții sunt nepotrivite deoarece, copilul fiind mult prea mic pentru a avea capacitatea de a înțelege situațiile, stările, emoțiile și de a exprima pe deplin ceea ce simte, îi vor rămâne neclare aceste noțiuni și va repeta un comportament nepotrivit (din punctul nostru de vedere) până când va considera că lecția a fost învățată.

 

De multe ori, părinții se confruntă cu un comportament inadecvat al copilului în public și se simt neputincioși atunci când trebuie să-l liniștească. Din nevoia de limite și din incapacitatea copilului de a exprima ce are nevoie, copilul găsește acest mod de exprimare singurul care ar atrage atenția îngrijitorului că ar avea nevoie de ceva. Acest ceva, de obicei, este un somn liniștitor, o îmbrățișare sau mai multă atenție și implicare din partea părinților. Țipetele, trântitul pe jos, lovitul cu mâinile sau aruncatul cu obiecte în jur trebuie interpretate, în cazul copiilor foarte mici, sub mesajul Sunt obosit, vreau să dorm, sau M-am plictisit, vreau atenție.

Sub nicio formă nu trebuie pedepsiți copiii care sunt agitați sau țipă. Impresionabili, încă aflați în procesul de formare și adaptare la mediul înconjurător, ei se simt copleșiți de emoții, pe care nu știu să le exprime. Disciplina trebuie aplicată însă, cu blândețe. Chiar dacă copilul nu ascultă de regulile impuse de părinte, o face sub impulsul copleșitor de a le încălca tocmai pentru că, în același timp simte o nevoie acută și contradictorie de a fi în siguranță.

 

Lipsa disciplinei nu este bunătate, este neglijență. – Magda Gerber

Atitudinea noastră în fața copilului este totul. Noi suntem modelul copilului și reacțiile noastre vor defini pe viitor reacțiile acestuia.  Vom reacționa abuziv, va reacționa și el abuziv; vom reacționa cu calm și fermitate – va reacționa și el la fel pe viitor în situații similare. Autoritatea noastră trebuie să fie bazată pe sinceritate, respect și empatie. Sugestiile pe care Janet Lansbury ni le oferă în cartea sa Nu există copii răi, le-am găsit extrem de folositoare. Iată câteva dintre sugestii:

  • Stabiliți o rutină zilnică. Rutina zilnică previzibilă ajută bebelușii și copiii mici să poată anticipa activitățile și ceea ce așteptăm de la el.
  • Vorbiți-i la persoana I. În comunicare este întotdeauna nevoie de interacțiune directă. Atunci când ne adresăm cu mami și tati în loc de eu și tu, copiii pierd această interacțiune directă, iar mesajul își pierde claritatea și chiar importanța.
  • Răspundeți cu calm imediat, ca un director general. Autoritatea unui director este imediat resimțită de către subalterni. La fel trebuie să fie și relația părinte-copil atunci când acesta din urmă se comportă inadecvat. Un director nu-și arată nesiguranța, teama, furia sau emoțiile în fața angajaților. Dimpotrivă, acesta insuflă încredere și instrucțiuni precise și clare. Fără prea multe cuvinte sau explicații pentru a pierde mesajul direct, un copil va recepta mult mai ușor dacă îi spunem exact ce așteptăm de la el pe scurt. Încercați Nu ai voie să faci asta; dacă o mai faci o dată va trebui să îți iau obiectul din mână/va trebui să plecăm etc. Un ton natural acompaniat de blocarea acțiunii cu mâinile este răspunsul cel mai bun, ne sugerează autoarea. (Funcționează, vă spun din proprie experiență).
  • Nu luați personal comportamentul inadecvat și nu vă arătați teama. Copiii simt emoțiile părinților, iar nesiguranța le va da și mai multă îndrăzneală să continue un comportament obraznic.

Copiii mici testează limitele pentru a-și clarifica regulile.

  • Nu pedepsiți copilul pe motiv că plânge. Un copil nu plânge degeaba niciodată. Plânsul este singura lui modalitate de a-și exprima sentimentele, oboseala și cel mai adesea, faptul că nu a fost înțeles. Nu-i interziceți exprimarea emoțiilor. Oricât de obosiți ați fi respirați adânc și amintiți-vă că aveți de a face cu un bebeluș care nu știe să reacționeze încă precum un adult. Acordați-i înțelegere, dragoste și mai multă răbdare. În aceste momente are nevoie de și mai multă afecțiune din partea noastră pentru a se simți iubit și în siguranță.
  • Nu lăsați singur un copil care plânge. Nevoia de siguranță de care are atât de multă nevoie este eliminată atunci când suntem indiferenți în fața suferinței bebelușului. Un copil ignorat va avea traume. Copiii sunt total dependenți de părinți și ei conștientizează acest lucru. Ei nu-și doresc decât dragoste, atenție să timpul nostru pentru a-i ajuta să înțeleagă cum funcționează această lume.
  • Fără manipulări. Un copil căruia i se distrage atenția de la o situație către o alta, pe motiv că plânge sau țipă, se va simți manipulat și nedreptățit. Trebuie oferită o explicație prin mesaje scurte, pe înțelesul copilului. Astfel, va fi mult mai ușor pentru el să accepte o situație, decât să fie transferat cu forța în altă direcție. Distragerea atenției poate fi dăunătoare, deoarece subminează inteligența înnăscută a copilului. Copiii au și ei nevoie de conflicte cu cei de vârsta lui pentru a învăța cum să se descurce în situații similare pe viitor și nu să le evite. De exemplu, atunci când doi copii se ceartă pentru aceeași jucărie, nu este recomandat ca pe unul dintre ei să-l forțăm să facă altceva. Este ca și în cazul unui conflict între adulți; l-ați trimite pe unul dintre ei să spele podele? Cu siguranță că nu a-ți făcut niciodată asta. Iată ce ne sfătuiește Janet Lansbury în acest caz: respirăm, rămânem calmi dar empatici și fermi. Descrieți mai degrabă ce simte un copil: frustrare, copleșire, etc. Nu permiteți lovirea copiilor și fiți gata să interveniți.
  • Nu plesniți/loviți niciodată un copil. Agresivitatea naște agresivitate. Un copil lovit învață să lovească și cel mai probabil va deveni agresiv. Primii ani sunt definitorii în conturarea caracterului iar agresivitatea nu trebuie practicată sub nicio formă. Indiferent ce ar face, reacția noastră trebuie să fie fermă, să spunem clar și Nu copilului, pentru a nu-l obișnui cu răsfățul și faptul că i se poate permite orice. Nu va distinge niciodată binele de rău, dreptatea și ce-i prea mult.
  • Oferiți-i alternative. Lăsați copilul să decidă punându-i la dispoziție posibilitatea de a alege între două opțiuni. Se va simți respectat.
  • Validați punctul de vedere al copilului. Un copil reacționează nervos atunci când nu-i iese ceva sau este neînțeles. Oferiți-i încurajare în momentele în care se confruntă cu o problemă pentru a-l obișnui cu perseverența și nu abandonul problemei. Cea mai sigură modalitate de calmare este Atunci când vrea să facă ceva ce ar fi periculos pentru el (să traverseze în fugă strada, etc.) Spuneți-i Ai vrut să traversezi strada dar nu te pot lăsa să te calce mașinile. Întâi trebuie să ne asigurăm. Vom traversa împreună. 
  • Susțineți-i curiozitatea. Copiii vor încerca fără frică să-și depășească limitele astfel că îi vom surprinde foarte des cățărându-se peste tot sau jucându-se cu lucruri nu cu jucării. Instinctul de explorare este foarte intens la copii și este foarte sănătos. Dar instinctul nostru, cel mai adesea, este să-i întrerupem repede activitatea, iar acest lucru nu este benefic dezvoltării lui. În loc sa-i luăm brusc din mână lucrurile sau să-i interzicem cățăratul, mai bine stăm lângă el să-l sprijinim, explicându-i fiecare lucru în parte sau fiindu-i alături atunci când dorește să vadă lumea de la înălțime. Se va simți respectat, susținut și înțeles iar el va dobândi experiență și va căpăta noi abilități care-l vor ajuta să cunoască mediul înconjurător. De asemenea, stima de sine nu-i va fi afectată astfel.
  • Mulțumiți-i. Dacă doriți un copil care să coopereze cu voi și să fie respectuos, mulțumiți-i pentru orice gest mărunt. Fie că vă aduce ceva ce i-ați cerut sau urmează o instrucțiune simplă pe care i-ați cerut-o, el va face la fel în interacțiunea cu oamenii.
  • Înlocuiți obișnuitul Bravo, cu observații pozitive referitoare la progresul său.

Meseria de părinte este poate cea mai grea și solicitantă, mai ales atunci când trebuie să disciplinăm copiii și să le oferim în același timp sentimentul de siguranță și dragoste de care au atâta nevoie. Pentru un copil respectuos și un viitor adult calm și matur baza o constă modelul de parenting din primii ani de viață. Felul în care alegem să reacționăm ne definește și îi va defini pe copii de-a lungul vieții. Nu uitați niciodată că fiecare cuvânt, fiecare privire, fiecare experiență trăită se întipăresc adânc în mintea copiilor…

Sursă foto Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache Katsouraki

Reclame

Tinerii, buna creștere și viitorul societății

Educația copiilor a devenit tot mai importantă de-a lungul timpului. Astăzi, ca părinți, suntem din ce în ce mai preocupați de dezvoltarea armonioasă, atât fizic cât și psihic, a copiilor noștri încât, ne dedicăm trup și suflet căutării celor mai bune metode de creștere care să le fie fundamentul viitorului adult echilibrat și adaptat societății.

copii

Ca părinte, este normal să vrei ce-i mai bun pentru copilul tău, dar oare, toți părinții știu ce este cu adevărat benefic pruncului lor? Uneori, din dorința de a le oferi totul transformăm copiii noștri în niște mofturoși, în personaje care cred că li se cuvine totul aici și acum, că pot răspunde oricum oricui sau că singura lor responsabilitate este să se joace și să se distreze. Pe viitor, acest comportament, fără o orientare potrivită, se va transforma într-unul capricios, într-un om incapabil de a lua decizii, egocentrist și lipsit de empatie.

Pentru mine buna creștere este sinonimă cu respectul insuflat copilului, încă din primii ani, față de tot ce-l înconjoară și față de propria persoană. Cei șapte ani de acasă sunt definitorii pentru un adult echilibrat. Învățat de mic ce este binele și răul, ce este permis și ce nu este permis, cât înseamnă prea mult sau care este comportamentul potrivit în diferite situații, determină copilul să facă alegeri înțelepte mai târziu în viață.

Ajuns la vârsta adolescenței, vârstă destul de dificilă atât pentru tineri cât și pentru părinți, tânărul va putea să facă față mai ușor acestei perioade încărcată cu atât de multe tumulte și provocări, fără a o lua pe un drum greșit. A putea discerne între ce-i dăunează și ce-i este benefic este esențial. Energia trebuie canalizată către activități productive altfel, este ușor să apară viciile. Acestea apar din plictiseală; copilul, nefiind expus unor preocupări care să-i capteze interesul și motivația, își găsește refugiul în lucruri sau activități care îi oferă imediată plăcere. Uitatul prea mult la TV, timpul petrecut la calculator/smartphone/tabletă în schimbul cititului, jocului în aer liber sau practicării unui hobby va deteriora semnificativ personalitatea copiilor, tinerilor și a viitorilor adulți. Sportul este vital în construirea individualității și dezvoltării sănătoase și armonioase, atât fizic cât și psihic. Orientați copiii către un hobby încă de mici și nu veți regreta. Ajutați copiii să-și exprime creativitatea. Înscrierea la cursuri sau pregătirea pentru competiții îi vor dezvolta o mulțime de abilități și laturi ale personalității.

O carte de etichetă este extrem de utilă chiar de la vârste fragede. Aceasta îi imprimă copilului obișnuința și gustul pentru respect, valori, comportament potrivit în orice situație, îl ajută să-și câștige propria încredere în sine știind cum să facă față celor mai delicate situații și îi ocupă timpul cu folos. Există pe piață o mulțime de cărți care se adresează bebelușilor, copiilor și tinerilor, fiind clasificate pe sexe și concepute extrem de atractiv. Bebelușii pot învăța printre primele cuvinte termeni de etichetă precum: mulțumesc, te rog, cu plăcere, poftim, poftă bună, salut, la revedere, bună dimineața, bună ziua, bună seara, noapte bună etc. Din proprie experiență vă asigur că repetarea acestora în preajma copilului și în interacțiunea cu acesta au dat rezultate pozitive. Cărțile de bune maniere cu imagini pentru bebeluși îi învață un comportament politicos dacă acesta este practicat și de către părinții sau îngrijitorii săi.

Astfel, o dată cultivat obiceiul de a se comporta politicos încă din primii ani, viitorul adult nu se va mai face de râs atunci când va face cunoștință cu persoane pentru care respectul și bunul simț este prioritar. Ajuns la vârsta la care își caută un loc de muncă, tânărul va putea trece cu succes de etapele interviului, lăsând o impresie durabilă. Cine dă dovadă de bun-simț și aplică regulile codului bunelor maniere are mai mult succes, iar porțile i se deschid către lumi mai elevate. Cine nu a fost oare impresionat de o persoană calmă, respectuoasă, elegantă, de un bun-simț ieșit din comun, pe a cărui chip se citea o seninătate a gândurilor și o pace interioară? Cine nu a fost impresionat de simplitatea oamenilor pentru care, nu banii sunt măsura tuturor lucrurilor, ci delicatețea cu care știu să-și trăiască viața până la sfârșitul ultimei clipe?

Așadar, dragi părinți, bunici și profesori, conștientizați potențialul și importanța asimilării respectului și bunului-simț de către copii, pentru ca viitorul societății să nu decadă cu totul…

 

Sursă foto Pinterest

Principiile etichetei

E T I C H E T A  – o noțiune de proveniență franceză (étiquette), ea sugerează totalitatea normelor de conduită în societate. ( NODEX, 2002). O altă definiție, conform DEX, 2009, eticheta reprezintă norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele.

eticheta

Eticheta ne prezintă un set de reguli după care ne ghidăm pentru a interacționa cu ceilalți astfel încât să putem dezvolta relații armonioase, constructive, bazate pe considerație și respect. Dar pentru ca aceste norme și modelul de comportament ce derivă din ele să fie autentice, ele trebuie făcute din inimă, adică să existe la bază sinceritatea. Altfel, orice am face și oricât ne-am strădui să nu uităm toate acele legi ale codului bunelor maniere, se va resimți mereu de către ceilalți, o anumită forțare și o rigiditate în gesturile noastre.

Acestea sunt principiile după care ne ghidăm atunci când adoptăm în viața noastră zilnică regulile bunelor maniere care, pot să difere de la un continent la altul, de la o societate la alta, însă principiile etichetei nu pot fi schimbate sau adaptate în funcție de cultură. Ele sunt peste tot aceleași și reprezintă baza de la care au pornit întregul set de reguli și norme de protocol la nivel mondial.

Sinceritatea este baza, este fundamentul pe care clădim un caracter politicos. Bunele maniere ne pot sfătui să spunem te rog și mulțumesc însă, fără a le rosti din suflet, vom transmite în jurul nostru rigiditatea și chiar falsitatea. Căldura sufletului se reflectă în voce și se transmite prin contactul ochilor cu cealaltă persoană. Energia pozitivă și adevărata natură a sentimentelor noastre vor face ca persoana cu care interacționăm să resimtă bucuria din sufletul nostru atunci când îi transmitem recunoștința noastră. Seninătatea sufletului se regăsește în ochi și va face ca interlocutorul nostru să vibreze odată ce ochii se vor întrepătrunde fie și pentru un simplu mulțumesc. De asemenea, sinceritatea noastră se va transmite si odată cu strângerea de mână oferită în semn de gratitudine pentru un gest făcut cu bunăvoință.

Considerația este definită ca fiind un sentiment de stimă înaltă față de cineva (DEX online – NODEX, 2002). Spunem des: Să avem considerație față de un anumit lucru sau persoană, însemnând să ținem cont de acea persoană sau acel lucru, să nu acționăm ca și cum doar noi am exista iar… după noi furtuna. Acest cuvând ne sugerează lupta pe care trebuie să o purtăm cu ego-ul nostru, care ne îndeamnă să ne punem pe noi mereu pe primul plan, fără a ține cont de felul în care se simte celălalt. Binele și răul sunt în noi dar, depinde de voința și stăruința noastră pe cine lăsăm să câștige.

Respectul este definit de DEX ’09 ca fiind o atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva; deferență, venerație.

Respectul reiese din vorbele sau faptele noastre, dar își are originea în gândurile noastre. Începe cu respectul pentru sine, ne prețuim ca persoană indiferent de felul în care arătăm sau talentele pe care le posedăm, iar acest lucru transmite o anumită doză de încredere și statornicie celor din jur. Apoi vine și respectul față de ceilalți prin recunoașterea lor ca ființe umane și respectul ce li se cuvine indiferent de rasă, naționalitate sau mediul din care provine. O persoană care respectă pe cel bogat dar se comportă urât cu cel inferior social lui nu este o persoană politicoasă. Adevăratul caracter reiese prin felul în care te comporți față de cei care nu pot face nimic pentru tine.

Îți poți da seama cu ușurință de caracterul cuiva prin felul în care îi tratează pe cei care nu pot face nimic pentru el. — Malcolm S. Forbes

Dăm dovadă de respect și atunci când suntem punctuali, prin felul în care ne îmbrăcăm sau atunci când oferim toată atenția noastră interlocutorului nostru. Caracterul nostru integru și demnitatea rămân singurele care contează în aceste situații.

Institutul Emily Post ne sfătuiește să ținem cont de toate aceste trei principii pentru a putea dezvolta relații frumoase cu cei din jurul nostru, chiar și cu acele persoane care au păreri diferite de ale noastre sau atunci când ne aflăm în situații stânjenitoare.

Mai multe despre diferența dintre etichetă și bune maniere am vorbit și aici.

 

Bibliografie:

http://emilypost.com/advice/the-principles-of-etiquette/

https://dexonline.ro/definitie/eticheta

https://dexonline.ro/definitie/considerație

https://dexonline.ro/definitie/respect

https://quoteinvestigator.com/2011/10/28/judge-character/