Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză de la manière însemnând mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția 1998.

De aici a apărut și Codul manierelor elegante care reprezintă un ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate conform aceleiași surse.  Și cum limba franceză se trage din limba latină, o cercetare mai adâncă ne arată faptul că termenul provine din latinescul manuarius care făcea referire la de mână, în mână, manual, mod particular de a lucra, de a te purta, purtare (cuviincioasă): acest tînăr are o frumoasă manieră de a vorbi cu ceĭ bătrînĭ, el n´are nicĭ o manieră (e mojic) – conform Dicționarul limbii românești, 1939.

Mergând și mai departe până în Grecia antică, termenul ethikos era folosit de către marii filozofi cu sensul de a sugera ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți conform Marele dicționar de neologisme, anul 2000.

Observăm faptul că ideea de a avea un ansamblu de norme de conduită morală a apărut cu mii de ani în urmă. Se crede că prima carte de bune maniere a fost scrisă în preajma anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-Hotep – primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi în cea de-a Cincea Dinastie. Baza codului bunelor maniere, așa cum îl cunoaștem astăzi, se întrevede în antichitate din momentul în care grecii inventau spațiul civic al gestului prin agora, teatru sau forum și arta oratoriei.

În perioada clasică a filosofiei grecești, ceea ce îi interesa pe gânditori, nu era doar problema teoretică a explicării existenței cât, mai ales, problema practică a explicării scopului comportamentului. Socrate deturnează filosofia spre problematica umanului, iar Platon plasează ideea binelui în centrul filosofiei sale. Morala era singura disciplină care merita a fi studiată, dialectica și fizica fiind doar instrumente subordonate eticii, ele neputând contribui la a face o viață fericită – aspirația fiecăruia dintre noi.

Aproximativ în aceeași perioadă, în China între anii 551–479 înainte de Hristos, a trăit Confucius, cel care avea să fondeze o nouă filosofie – confucianismul. El a dezvoltat acest sistem de principii etice și morale pe care omul ideal trebuia să le însușească. Principiul bine-cunoscut „Nu fă altora ceea ce nici ție nu ți-ar plăcea să ți se facă! aparține chiar acestui mare înțelept și constituia Regula de Aur. Această gândire se regăsește și în cadrul marilor religii precum hinduismul, budismul, taoismul, zoroastrismul și toate celelalte mari religii precum și ortodoxismul.

Concluzia este că dintotdeauna oamenii au fost preocupați pentru stabilirea unui ansamblu de norme de conduită morală pentru ca societatea să fie una sănătoasă, în care fiecare îl respectă pe celălalt, pentru că așa îi dictează spiritul moral. Totul pornește de la respectul față de noi și față de aproapele nostru, de la dorința de a trăi frumos cu cei din jur.

Codul bunelor maniere reprezintă de fapt „arta de a trăi frumos” în toate împrejurările vieții. – Cornel Istrate

Bunele maniere țin de frumusețea caracterului uman și de moralitatea sa, nu doar de respectarea unor reguli care s-au impus și codificat de-a lungul timpului. Odată cu evoluția pe scara socială, codul bunelor maniere s-a impus în majoritatea domeniilor esențiale vieții: relațiile dintre sexe și clase, vestimentație și hrană, corespondență și tot ce ține de activitatea socială. Acest set de reguli vine să ne facă viața mai ușoară contrar concepției eronate de astăzi a unora, care le asociază cu o anume „rigiditate” și „strictețe” sau cu sensul de „învechit”.

Bunele maniere reprezintă un limbaj cu ajutorul căruia oamenii se simt mai bine, știu cum să se comporte în diferite situații astfel încât să nu deranjeze. Acest limbaj comun ne permite să comunicăm, să conviețuim cu membrii familiei, cu colegii de la servici și să ne descurcăm exemplar cu orice străin întâlnit, fără a exista vreo teamă că am putea face o impresie proastă.

Victor Hugo afirma:

Lumea fără reguli este un haos.

Societatea are nevoie de reguli cu care toată lumea să fie de acord și mai ales pe care, toată lumea să le respecte, altfel se instalează haosul. Nu ar fi nimic mai distrugător pentru un popor, și pentru lume, în general, precum lipsa moralități și nerespectarea unei ordini în orice domeniu. Fie că vorbim de viața familială, cea socială sau profesională, în toate există dorința ca lucrurile să meargă bine. Și cum altfel s-ar putea fără cunoașterea acestui limbaj al bunelor maniere?

Moralitatea stă la baza unei societăți de succes în care oamenii construiesc relații durabile bazate pe respect reciproc, pe o încredere deplină și pe o dezvoltare armonioasă pe toate planurile. În lipsa ei apare decadența și inevitabil autodistrugerea iar istoria ne stă mărturie cu nenumărate exemple în acest sens.

Bunele maniere pornesc din suflet, dintr-o inimă curată care aspiră necontenit la armonie. Aceasta înseamnă că trebuie să existe o măsură în toate, o cumpătare. Atâta vreme cât ne orientăm către a ne dezvolta caracterul frumos și clădit pe niște trăsături ale valorii, sufletul înflorește și odată cu el și maniera noastră de a ne comporta. Un suflet blând nu va fi capabil de vorbe urâte și de jigniri iar astfel, relațiile sale vor fi plăcute. Casa lui va fi primitoare ca reflexie a armoniei din inimă și din minte. Îmbrăcămintea acestuia nu va fi opulentă și nici vulgară pentru că există un echilibru al minții. Când inima îți este orientată către frumos vei face totul astfel ca în jurul tău să se reflecte acest lucru.

Bibliografie

Descopera.ro

DEX ONLINE